Într-un discurs
tinut pe 16 ianuarie 2002 în fata Parlamentului European, primul ministru
spaniol, José María Aznar, a prezentat programul presedintiei
spaniole a UE.
Aznar si-a început discursul pentru al felicta pentru alegerea ca
presedinte al Parlamentului pe Cox, neuitând însã si
aprecierile la adresa fostului presedinte. În continuare a subliniat
dorinta Spaniei de ajungere la o cooperare institutionalã mai adâncitã
la nivel comunitar precum si a unui control democratic al Uniunii.
Premierul spaniol indentificã în discursul sãu trei
fronturi principale de actiune pentru urmãtoarele 6 luni: primul
fiind gãsirea unui rãspuns adecvat la terorism în contextul
prezentei unei arii de libertate, securitate si justitie; al doilea cresterea
prosperitãtii economice în aria comunitarã conform modelului
social european; al treilea privind procesul istoric de lãrgire.
În cazul luptei împotriva terorismului, se aratã cã
Spania doreste ca UE sã îsi apropie pozitia de SUA, adâncindu-se
astfel în acest domeniu colaborarea. Tot în acest context se
prezintã ca fiind prioritarã formularea unei politici comune
privind imigrarea si azilul, îmbunãtãtirea managementului
frontierelor externe ale Uniunii, intensificarea actiunilor împotriva
traficului de droguri precum si recunoasterea mutualã normelor civile
si penale de la nivel european.
Procesul de schimbare a monedelor nationale în euro este descris de
Aznar ca decurgând în mod "briliant". Pentru ajungerea
si pe viitor la bune rezultate în politica economicã este necesarã
o aprofundatã cooperare în domeniul economic. Din acest punct
de vedere se doreste ca la summit-ul de la Barcelona sã se analizez
cinci domenii specifice:
- sistemul de comunicatii si transport european;
- piata de energie europeanã;
- integrarea pietelor financiare;
- piata fortei de muncã;
- Programul de lucru privind sistemul de educatie pentru anul 2010.
În domeniul extinderii, Aznar dã asigurãri în
discurs cã presedintia spaniolã va ajuta ca tãrile
candidate, care au aceastã posibilitate, sã încheie
toate capitolele de negociere pânã la sfârsitul anului
2002.
Presedintia spaniolã va propune, conform primului ministru spaniol,
ca lupta împotriva terorismului sã devinã un obiectiv
al politicii de securitate si apãrare comunã.
America de Nord si Rusia sunt identificate în discurs ca regiuni cu
care trebuie aprofundat dialogul.
Problema crizei Argentiniene a fost si ea atinsã de premier care
a promis cã UE va lucra împreunã cu autoritãtile
acestei tãri pentru gãsirea unor solutii viabile.
PRIMA PAGINA |
AZNAR
ÎSI
PREZINTÃ PROGRAMUL