PRIMA PAGINA |
Ministrul de externe
danez, Per Stig Moeller, a declarat cã se asteaptã ca în
curând sã fie organizat un referendum asupra politicilor comunitare,
respectiv cele privind uniunea economicã si monetarã dar si
cele privind justitia si apãrarea. Aceastã miscare este destul
de riscantã în plan politic pentru primul ministru danez, Anders
Fogh Rasmussen, deoarece destul de recent, în septembrie 2000, a mai
fost organizat un referendum pe aceste teme care s-a soldat cu un esec,
procentul celor care au votat împotrivã fiind de 53%.
Ultimele sondaje de opinie au arãtat cã, desi într-un
mic avans, procentul celor care sustin euro nu este încã suficient.
De altfel situatia este cu atât mai neclarã cu cât la
referendumul din 2000 sondajele de opinie indicau un succes pentru euro.
DANEMARCA
URMEAZÃ
EXEMPLUL
SUEDIEI