PRIMA PAGINA

 

 

GERMANII SE TEM

 

Oficiali din cadrul institutiilor bancare germane si-au exprimat vineri temerea ca marcile care exista in afara granitei zonei euro vor fi schimbate in dolari si nu in euro. Acest fapt, datorita sumei de ordinul miliardelor de marci care se gaseste mai ales in Europa Centrala si de Est, poate duce la destabilizarea euro, marca fiind pentru moment cea mai puternica valuta europeana.

De subliniat este si faptul ca de la 1 ianuarie 1999 cand euro a fost lansat oficial pe pietele financiare ca moneda de cont si-a pierdut in raport cu dolarul 25% din valoare.

Problema este una reala, si cu un impact si pentru tara noastra, mai ales zona Ardealului unde marca era valuta de saltea a romanilor. De altfel, pentru a face o mica paranteza, un prieten ma intreba chiar ieri ce parere am, sa schimbe marcile in euro sau dolari si in discutia ce a urmat solutia a inclinat mai mult spre varianta dolarului, ce vreti romanul a ajuns sa fie foarte speriat de miscarile financiare dupa pumnii in barba incasati cu SAFI, CARITAS, FNI si altele de acest fel...