PRIMA PAGINA

Franta si Germania au aceeasi opinie fatã de Irak

 

Presedintele francez, Jacques Chirac, a declarat marti la Paris cã trebuie sã se facã tot ce se poate pentru evitarea unui razboi în Irak si cã Franta si Germania au aceeasi opinie în legaturã cu criza irakianã, transmit France Presse si Reuters. În cadrul unei conferinte de presã comune cu cancelarul german, Gerhard Schroeder, ce a avut loc la încheierea unui consiliu de ministri franco-german, presedintele Chirac a explicat cã opinia celor douã tãri se bazeazã pe douã idei. Prima este cã luarea oricãrei decizii referitoare la Irak îi revine Consiliului de Securitate al Organizatiei Natiunilor Unite /ONU/, si numai lui, dupã analizarea reportului inspectorilor ONU în dezarmare aflati în misiune în Irak. A doua idee este cã ''pentru noi rãzboiul este întotdeauna o constatare a esecului. Trebuie sã se facã tot ce se poate pentru evitarea rãzboiului'' împotriva Irakului, a afirmat seful statului francez.
Presedintele Chirac a precizat cã presedintiile francezã si germanã la Consiliul de Securitate al ONU îsi coordoneaza eforturile în totalitate. El nu a indicat, noteazã Reuters, dacã Franta si Germania vor vota la fel în legaturã cu orice rezolutie privind o actiune militarã împotriva Irakului. Întrebat de presedintele Chirac dacã are ceva de adãugat, cancelarul german a rãspuns simplu: ''Nu'', mentioneazã AFP.

 

Sursã: TVR