Prodi vrea integrarea Balcanilor
Romano Prodi, presedintele Comisiei Europene, a declarat sâmbãta cã Uniunea Europeanã ar trebui sã adopte mai multe initiative pentru dezvoltarea tãrilor din Balcani, care ar putea fi invitate sã adere la UE cât mai repede posibil. "Portile UE sunt deschise tãrilor din Balcani si sperãm sã le invitam cât mai rapid", a precizat Prodi. "Toate statele europene care indeplinesc principiile UE pot depune o cerere de aderare. Datoria noastrã este de a crea un program care sã le ofere toate "instrumentele" pentru a promova stabilitatea în regiune si cooperarea cu UE", a adãugat Prodi. Grecia, singura tarã membrã a UE care se aflã în Balcani, care a preluat presedintia semestrialã a Uniunii de la 1 ianuarie, si-a fixat drept prioritate încheierea extinderii europene pânã la 25 de membri, continuarea negocierilor pentru aderarea României si Bulgariei, prevazuta pentru 2007 si reducerea discrepantelor dintre Uniune si celelalte state, balcanice. Solomon Passi, ministrul de externe de la Sofia, a declarat sãptãmâna trecutã cã Bulgaria va incerca sã obtinã o datã de aderare la Uniunea Europeanã înainte de 2007, data fixatã de Consiliul European de la Copenhaga.
Sursã: Gardianul