PRIMA PAGINA

UE doreste aprobarea ONU

 

Uniunea Europeanã /UE/ conditioneazã sprijinul sãu pentru o eventualã interventie americanã în Irak de o autorizatie din partea Consiliului de Securitate al ONU, transmite Reuters. Reprezentanti ai UE, citati de agentia internationalã de presã, apreciazã cã inspectorii internationali trebuie sã-si continue activitatea în Irak. Împotriva unui razboi în Irak s-a pronuntat si premierul elen Constantinos Simitis, a cãrui tarã detine în prezent presedintia în exercitiu a UE. "Un rãzboi cu Irakul ar putea sã aducã prejudicii serioase si sã destabilizeze situatia în Orientul Mijlociu", a declarat seful cabinetului elen, dupa întrevederea avutã marti, la Atena, cu primul ministru român, Adrian Nastase, potrivit sursei citate.
În cadrul unei conferinte de presã comune cu omologul sãu român, premierul elen a mentionat cã pacea trebuie pãstratã în Irak, apreciind, în acelasi timp, cã un eventual conflict nu va aduce un spor de securitate în aceastã regiune. Potrivit ministrului elen de externe, Georgios Papandreou, care urmeazã sã conducã o misiune a UE la sfârsitul lunii ianuarie în Orientul Mijlociu, un razboi în Irak nu este necesar dacã Bagdadul este dispus sã coopereze cu inspectorii ONU în materie de dezarmare."Rezolutia 1441 nu prevede o solutie definitivã privind Irakul la 27 ianuarie, imediat dupã prezentarea raportului de cãtre inspectorii ONU."Astfel teoretic si practic mai este timp pentru ca inspectorii sã-si continue actiunile în Irak"', a mentionat seful diplomatiei elene, în declaratia citatã de Reuters. La rândul sãu, directorul Agentiei Internationale pentru Energie Atomicã /AIEA/, Mohamed al Baradei a mentionat în cursul recentei sale vizite în Grecia cã pentru gãsirea unor eventuale arme de distrugere în masa inspectorii vor avea nevoie încã de câteva luni.

 

Sursã: TVR