Accelerarea negocierilor privind agricultura
Într-un comunicat de presã publicat pe site-ul guvernului, www.guv.ro, se aratã cã:
"Autoritatile române au început desfasurarea actiunilor pentru negocierea capitolului „Agricultura”, dupa ce acesta a fost deschis în întregime la finalul anului 2002.
Delegatia sectoriala de negociere pentru capitolul „Agricultura” s-a reunit miercuri, 8 ianuarie 2003, la sediul Ministerului Integrarii Europene. Cu aceasta ocazie, a început elaborarea unui document privind masurile pe care le-a luat România în domeniul agriculturii, dar si actiunile urmatoare, astfel încât sa fie îndeplinite cerintele din foaia de parcurs a Comisiei Europene si angajamentele asumate de România în documentul de pozitie pentru acest capitol de negociere. De asemenea, toate aceste actiuni urmaresc integrarea politicii agricole românesti în Politica Agricola Comuna a Uniunii Europene.
Ministrul Delegat, Negociator Sef cu UE, dl. Vasile Puscas, a aratat ca: „România trebuie sa obtina rezultate cât mai bune în negocieri, folosind argumentele de care dispunem. Pentru aceasta, în sectorul sanitar-veterinar si fitosanitar, unde toleranta Uniunii este zero, va trebui sa aplicam acquis-ul comunitar, sa avem laboratoarele necesare, abatoarele, fabricile de prelucrare a produselor animaliere, semintele certificate etc., toate la standardele cerute de normele europene. Pentru celelalte domenii incluse în cadrul acestui capitol, trebuie sa definitivam clarificarea statutului proprietatii agricole si forestiere. Prin programul SAPARD, sunt alocate fonduri si pentru dezvoltarea rurala, iar comunitatile locale au depus deja foarte multe proiecte eligibile pentru infrastructura rurala. De asemenea, este necesar ca, în cadrul recensamântului agricol, sa obtinem date statistice reale, validate, concordante si cu statisticile Uniunii Europene si ale altor institutii internationale. Este un capitol foarte dificil, România va intra pe o piata foarte competitiva si trebuie sa gasim acele nise care sa ne permita dezvoltarea agriculturii si dupa momentul aderarii. Este în interesul nostru, al tuturor, sa obtinem performante certe si rapide în acest domeniu si pentru a ocupa un loc cât mai favorabil în Politica Agricola Comunitara”.
Pe termen scurt si mediu (2003-2005), prioritatile pentru capitolul de negociere “Agricultura” se refera la: dezvoltarea unei politici agricole orientate catre piata si care sa puna accent pe dezvoltarea rurala; dezvoltarea capacitatii administrative: sporirea personalului si a altor resurse, pentru a permite implementarea integrala a acquis-ului recent transpus în sectorul agricol, inclusiv pentru Agentia Nationala Sanitara Veterinara; crearea Retelei de Informare Contabila Agricola-FADN; înfiintarea Sistemului Integrat de Administratie si Control - IACS (în special a sistemului de identificare a parcelelor de teren). Alte prioritati se refera la continuarea eforturilor pentru înregistrarea terenurilor; aplicarea politicii în domeniul calitatii produselor agricole etc.
Capitolul de negociere „Agricultura”, la fel ca si capitolul „Protectia mediului înconjurator”, se negociaza pe mai multe domenii, care se discuta separat. Negocierile pentru capitolul „Agricultura” au fost deschise în cadrul Conferintei de aderare din 1 octombrie 2002 pentru sectoarele sanitar veterinar si fitosanitar, iar pentru restul sectoarelor agricole, în cadrul Conferintei de aderare din 20 decembrie 2002."