PRIMA PAGINA |
2004 va fi un an de foc pentru diplomatia româneascã
Ministrul
de Externe, Mircea Geoanã, a declarat, ieri, cã 2004 reprezintã
anul conturãrii profilului strategic al României, marcat de
exercitarea statutului de membru nepermanent al Consiliului de Securitate
al ONU, de aderarea tãrii noastre la NATO si de continuarea negocierilor
pentru integrarea în UE. Pentru a face fatã tuturor acestor
provocãri, MAE va fi reorganizat dupã modelul ministerului
de resort italian.
Principala prioritate a României, în calitate de membru nepermanent
al Consiliului de Securitate, va fi asigurarea pãcii si securitãtii
în zona Balcanilor, a Caucazului si a Mãrii Negre, fãrã
a se trece cu vederea, însã, situatia din Orientul Mijlociu.
La toate acestea se adaugã preocuparea României pentru promovarea
intereselor nationale în strãinãtate si pentru problemele
globale ale omenirii, precum sãrãcia si combaterea discriminãrii.
Un important moment pentru tara noastrã îl reprezintã
preluarea, în iulie, a presedintiei Consiliului de Securitate, mandatul
României întinzându-se si pe primele luni ale lui 2005,
timp în care ONU va lua în discutie organizarea si rezultatele
alegerilor din Irak.
În ceea ce priveste aderarea la NATO, Geoanã a subliniat cã
autoritãtile de la Bucuresti fac toate demersurile pentru ca România
sã fie primitã în Aliantã în aprilie, cu
douã luni înainte de summitul de la Istanbul.
MAE va
deveni un minister european
Ministrul
de Externe a declarat cã mandatul Irlandei la presedintia Uniunii
Europene se anuntã foarte promitãtor, iar Bucurestiul îsi
propune, pentru începutul lui 2004, conturarea strategiei guvernamentale
si parlamentare de actiune care are drept scop încheierea negocierilor
de aderare cu UE pânã la sfârsitul acestui an.
Toate aceste prioritãti necesitã transformarea MAE într-un
minister european, motiv pentru care Geoanã a anuntat înfiintarea
Departamentului pentru Politici Europene, la care se adaugã Departamentul
pentru Politici Globale. De asemenea, un post de director politic si unul
de subsecretar de stat care se va ocupa de mandatul României în
Consiliul de Securitate ONU sunt celelalte noutãti în schema
de personal a MAE. Mircea Geoanã a mai anuntat crearea unei comisii
de gestionare a crizelor, cu sprijinul si dupã modelul ministerului
de Externe italian.
Pe de altã parte, MAE va angaja un consilier britanic pe probleme
de reformã institutionalã, începând din luna februarie
si a unui diplomat german pe probleme de integrare europeanã. Mai
mult, ministerul îsi deschide portile pentru cetãtenii români
cu dublã cetãtenie care pot ocupa functii publice datoritã
noii Constitutii.
Sprijin
total si dezinteresat pentru Moldova
Mircea Geoanã a apreciat cã recentele declaratii ale presedintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin, în care acesta acuza România de imperialism nu sunt decât niste teze staliniste din anii '50, scoase acum de la naftalinã. Oficialul român a apreciat cã actuala politicã a regimului de la Chisinãu este contraproductivã pentru interesele republicii de peste Prut si a dat asigurãri cã tara noastrã va sprijini integrarea Moldovei în UE si în NATO.
Sursa: Azi