PRIMA PAGINA |
Bulgaria spre integrare
Guvernul bulgar va apela la un consultant international
pentru a elabora o analiza a sectoarelor spre care Bulgaria ar trebui sa-si
orienteze programul sau de investitii, a hotarat Consiliul bulgar de dezvoltare
economica in cadrul unei sedinte consacrate viitoarei strategii in domeniul
investitiilor din Bulgaria, a anuntat vicepremierul si ministru al economiei,
Lidia Suleva, citata de editia online a cotidianului bulgar "Dnevnik".
Opinia generala impartasita de oamenii de afaceri si de experti este ca
Guvernul bulgar nu dispune inca de un mecanism pentru stabilirea prioritatilor
sale in domeniul investitiilor. "Dupa ce ne va fi clar ce gen de investitii
sunt necesare tarii noastre vom stabili si locul Bulgariei pe piata mondiala",
a declarat ministrul Suleva. Potrivit datelor statistice, in lume se realizeaza
anual 2000 de proiecte de investitii importante de catre aproape 1300-1400
de companii. Realizarea acestor proiecte ajuta la crearea a circa 350.000
de locuri de munca, motiv pentru care, in fiecare an, pentru obtinerea acestor
proiecte concureaza 20 de state.
"Dupa ce consultantul strain va elabora o analiza privind situatia
pietei mondiale a investitiilor si va descoperi nisele de piata unde Bulgaria
si-ar putea pozitiona eforturile, atunci va fi mai usor ca oamenii de afaceri
sa-si elaboreze programele proprii de investitii", a mentionat ministrul
Suleva. Mentinerea cresterii economice constituie principalul obiectiv al
strategiei intreprinzatorilor si a Guvernului bulgar pentru incurajarea
investitiilor, s-a subliniat in cadrul sedintei Consiliului bulgar de dezvoltare
economica.
Sursa: TVR