PRIMA PAGINA |
CE respinge propunerea statelor bogate de a reduce, dupa extindere, bugetul UE
Uniunea
Europeana nu si-ar putea indeplini obligatiile pe care le are fata de cetatenii
statelor membre daca bugetul sau ar fi redus dupa extindere, conform solicitarii
statelor bogate, se arata intr-un raport al Comisiei Europene preluat de
Reuters.
Organismul executiv al UE urmeaza sa propuna la 25 ianuarie ca Uniunea sa-si
mentina plafonul actual al cheltuielilor, reprezentand 1,24% din Produsul
National Brut (PNB), in perioada 2007-2013, dupa extinderea la 25 de membri
in acest an.
Sase dintre cei mai bogati membri - Germania, Franta, Marea Britanie, Olanda,
Suedia si Austria - au solicitat luna trecuta ca nivelul cheltuielilor bugetare
sa fie limitat la 1% din PNB pentru urmatoarea perioada de sapte ani, argumentand
intr-o scrisoare deschisa ca si Bruxelles-ul ar trebui “sa stranga
cureaua”.
Documentul Comisiei sustine ca acest lucru ar conduce la reducerea subventiilor
pentru agricultori si regiunile sarace, dar ar impiedica si investitiile
in cercetare stiintifica, securitate, politica externa, educatie, transport
si energie. “In acest cadru, un plafon la aproximativ 1% din PNB nu
ar reusi sa sustina politicile existente si, cu atat mai putin, masurile
extrem de necesare pentru sustinerea cresterii economice si a rolului UE
in lume”, se arata in proiectul raportului, care va fi adresat statelor
membre si Parlamentului european. Reduceri ar trebui operate si in privinta
subventiilor agricole si a costurilor extinderii decise la un summit din
octombrie 2002, au mai avertizat autorii raportului.
Aceasta pare sa fie o lovitura adresata Frantei si Germaniei, care au elaborat
acel acord pentru a fixa cheltuielile pentru agricultura din urmatorul deceniu
la nivelurile actuale, prevazute la 50 miliarde de euro in 2005.
Agricultura absoarbe aproape 45% din bugetul UE, stabilit la 110 miliarde
de euro in acest an, in timp ce sprijinul financiar acordat regiunilor mai
sarace reprezinta circa 35%. Comisia a fost obligata sa adopte acordul privind
agricultura din 2002, la care s-au opus cu tarie Marea Britanie, Olanda,
Suedia si Danemarca, drept baza de prognoza pentru viitorul buget. Acordul
mai prevede si ca UE va continua sa mai asiste o perioada regiunile cele
mai sarace din Spania, Portugalia si Grecia, care nu ar fi altfel eligibile
pentru subventii deoarece PIB european mediu pe cap de locuitor ar scadea
in urma extinderii.
Sursa: Curierul National