PRIMA PAGINA

 

 

Moneda euro va ajunge curand la 1,35 dolari, afirma analistii economici

 

Anul 2004 nu se anunta a fi prea imbucurator pentru dolarul american. Astfel, potrivit analizelor prezentate de Reuters si CNN, dolarul va pierde constant teren in fata monedei unice europene, pentru sfarsitul anului fiind prognozat un curs de 1,35 dolari pentru un euro. Acest fapt este sustinut de evolutiile celor doua monede in acest inceput de an. Astfel, ieri, euro a atins inca un nivel-record, respectiv 1,26 dolari. Ministrii finantelor din statele membre ale G7 vor avea discutii cu privire la deprecierea dolarului in cadrul viitoarei lor reuniuni care va avea loc la Boca Raton, in Florida, in perioada 6-7 februarie.

Principala preocupare o constituie faptul ca un euro puternic risca sa scada competitivitatea exportatorilor europeni. Pe de alta parte, si SUA au de suferit ca urmare a deprecierii monedei nationale, intrucat poate atrage un exod al capitalurilor, in detrimentul pietelor bursiere americane si al ratelor dobanzilor pe termen lung. Guvernul german sustine ca nivelul actual al euro nu inspira temeri, iar vicepresedintele Bundesbank, Jurgen Stark, a dat asigurari ca implicatiile aprecierii euro "nu sunt in totalitate negative". Pe de alta parte, Banca Centrala Europeana este tot mai preocupata de cresterea monedei unice, care risca sa pericliteze redresarea economica a zonei euro.

 

Sursa: Gardianul