PRIMA PAGINA

 

 

Prioritatile Presedintiei irlandeze

 

Ieri, Brian Mc Elduff, insarcinatul cu Afaceri al Irlandei la Bucuresti, a prezentat prioritatile pe care tara sa le are pe durata detinerii mandatului Presedintiei Uniunii Europene (ianuarie-iunie 2004). Mc Elduff a subliniat angajamentul Irlandei de a continua negocierile cu Romania si Bulgaria conform cuncluziilor Consiliului European de la Bruxelles, din decembrie. El a spus insa ca multe din capitolele inca deschise negocierii sunt dificile, dar a sustinut ca Irlanda va fi in contact permanent cu guvernul si cu Comisia Europeana, in efortul de a depasi aceste obstacole.

Absorbtia fondurilor comunitare trebuie imbunatatita

“Se constata o imbunatatire in sectorul administrativ. Apreciem ca exista vointa politica, dar Consiliul European a spus ca este nevoie in continuare de reforma. Romania trebuie sa continue pregatirile interne, sa imbunatateasca absorbtia fondurilor comunitare si sa implementeze legislatia europeana. Vom mentine un contact strans cu Comisia Europeana.
Este de dorit ca Romania sa aiba antecedente bune in ceea ce priveste implementarea legislatiei. Avem un dialog foarte bun cu Comisia Europeana pe care contam. Vom lucra in stransa colaborare cu Guvernul Romaniei. Vrem sa ridicam gradul relatiilor cu Romania. Suntem angajati in negocierile de aderare, in procesul de imbunatatire a sectorului administrativ. O prioritate este accelerarea finalizarii negocierilor cu Romania si Bulgaria, dar nu credem ca acest lucru va fi incheiat in primele sase luni. Totusi, incheierea este preconizata in acest an. Mai sunt inca capitole dificile. Capitolul 7 Agricultura este cel mai greu. Urmeaza “Justitie si afaceri interne”, “Concurenta”, si “Prevederi financiare si bugetare”. Suntem la a sasea presedintie si vom impartasi din experienta noastra”, a declarat Brian Mc Elduff.
El a precizat ca unul din obiectivele principale ale Presedintiei Irlandeze va fi realizarea unui acord privind cadrul financiar al aderarii Romaniei si Bulgariei, care urmeaza sa fie propus de Comisia Europeana in urmatoarele doua saptamani.

Accent pe imbunatatirea relatiilor cu SUA si Canada

Brian Mc Elduff a spus ca “sunt foarte multe probleme care se refera la Uniune”. O tema majora pentru urmatoarele luni va fi si “Agenda Lisabona”, programul ce isi propune sa faca din UE in 2010 cea mai dinamica economie din lume. Irlanda vrea sa revitalizeze “Agenda” prin explorarea unor domenii ca reformele structurale investitiile in capitalul uman si dezvoltarea tehnologiilor ecologice. Una dintre sarcinile principale ale Presedintiei Irlandeze este continuarea Conferintei Interguvernamentale care sa conduca la un Tratat Constitutional pentru UE. La ultimul Consiliu European din decembrie nu s-a putut ajunge la un acord in aceasta privinta, in ciuda progreselor inregistrate in rezolvarea majoritatii temelor in discutie. Primul ministru irlandez Bertie Ahern a inceput deja o serie de consultari cu omologii sai pentru depasirea acestui impas, iar la Consiliul European din primavara va prezenta perspectivele finalizarii negocierilor.
Presedintia are o agenda bogata si in domeniul afacerilor externe. Una dintre cele mai importante prioritati este potrivit lui Mc Elduff “intarirea relatiilor transatlantice care au fost putin deteriorate anul trecut”. “Vom reafirma importanta relatiei transatlantice. Avem planuri de a gazdui cateva manifestari comune cu SUA si Canada”, a mai declarat Mc Elduff.
Tot in domeniul afacerilor externe, un alt obiectiv este cooperarea stransa cu ONU in domenii precum mentinerea pacii, gestiunea crizelor. Tema prevenirii conflictelor va face subiectul unei conferinte in aceasta primavara la Dublin. Mc Elduff a afirmat ca presedintia urma sa consolideze obiectivul Uniunii de a imbunatati siguranta cetatenilor ei si de a intari cooperarea in domeniile migratiei, azilului si combaterii traficului cu fiinte umane. Ca membru al Consiliului de Securitate, Romania va fi consultata cand vor aparea probleme. Elduff a precizat ca Irlanda se va implica in toate regiunile lumii, o prioritate fiind Africa. Lupta cu HIV/SIDA va fi un punct central pe agenda UE, o conferinta pe aceasta tema fiind anuntata pentru luna viitoare, la Dublin. Problemele economice ocupa la randul lor un punct principal pe agenda presedintiei. “Sunt semne de revenire a economiei la nivel international. Irlanda a avut o recesiune usoara si vom ajuta tarile din Centrul si Estul Europei”, a declarat Mc Elduff.

Croatia mai are de asteptat

La 1 mai, presedintia va fi martora extinderii istorice a Uniunii de la 15 la 25 de state membre. Evenimentul va fi sarbatorit la Dublin, la el luand parte reprezentantii tuturor statelor membre, precum si ai Romaniei, Bulgariei, Turciei. Sub presedintia italiana s-a vehiculat ideea ca si Croatia sa intre in UE in 2007 o data cu Romania si Bulgaria. Referitor la acest lucru, oficialul irlandez s-a aratat circumspect. “Ne vom gandi cand sa incepem negocierile cu Croatia. Vom incuraja Croatia si asteptam avizul Comisiei Europene. Insa, daca negocierile vor incepe in acest an, nu stim cat vor dura”, a mai spus Mc Elduff. La randul ei, Turcia va fi sprijinita, in continuarea reformelor. “Pana la sfarsitul anului va fi luata o decizie privind Turcia”, a mai spus diplomatul irlandez.

 

Sursa: Curierul National