PRIMA PAGINA |
UE cere aprobarea OMC pentru sanctiuni comerciale impotriva SUA
Uniunea Europeana si cateva state de pe alte
continente au cerut, joi, aprobarea OMC pentru aplicarea de sanctiuni impotriva
SUA, intr-un moment in care se depun eforturi pentru reanimarea negocierilor
privind liberalizarea comertului international, transmite Reuters. Canada,
Coreea de Sud si Japonia s-au numarat printre cele opt state membre ale
Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC) care s-au alaturat sau se vor alatura
solicitarii UE de a primi dreptul de a lua masuri impotriva unei controversate
legi americane - asa-numitul amendament Byrd - care a fost calificata drept
ilegala de catre organismul din Geneva. Amenintarea unor noi taxe de sute
de milioane de dolari la exporturile americane vizeaza sa oblige Washington-ul
sa revoce schema in baza careia companiile locale beneficiaza cand sunt
impuse taxe anti-dumping asupra unor concurenti straini. “Amendamentul
Byrd a generat ample temeri, dupa cum dovedeste numarul mare de plangeri
in acest caz. Sper ca SUA va lua masuri de eliminare a acestei masuri si
va evita astfel riscul sanctiunilor”, a declarat comisarul european
al Comertului, Pascal Lamy.
Disputa s-a intensificat la numai cateva zile dupa ce un inalt oficial american
a solicitat reluarea discutiilor privind liberalizarea comertului global,
care au intrat in impas anul trecut. Oficialii de pe ambele parti ale Atlanticului
au respins sugestiile potrivit carora disputele pe marginea regulilor comerciale
le-ar putea slabi hotararea de a ajunge la un acord privind eliminarea barierelor
comerciale, despre care Banca Mondiala considera ca ar da un puternic impuls
economiei internationale.
In acelasi timp, amendamentul Byrd se bucura de sprijin puternic in Congresul
SUA si amenintarea sanctiunilor poate conduce la reactii violente in randul
politicienilor americani, care se pregatesc pentru alegerile prezidentiale
din noiembrie. Cererea de represalii va fi audiata la OMC in cadrul unei
sesiuni speciale, la 26 ianuarie. UE si alti oficiali au subliniat ca obtinerea
autorizatiei nu inseamna ca sanctiunile vor fi imediat puse in aplicare.
UE si aliatii sai, din care fac parte Mexicul si Chile, nu au oferit o valoare
pentru sanctiunile cerute, dar au precizat ca ar trebui sa fie similare
sumelor acordate de Washington firmelor locale.
Washingtonul a anuntat ca va lupta impotriva deciziei europene
Statele
Unite au anuntat ca vor lupta impotriva deciziei Uniunii Europene (UE) de
a aplica sanctiuni comerciale impotriva lor, relateaza BBC.
John Veroneau, consilier general al reprezentantului american al comertului,
a declarat ca Statele Unite vor cere sprijinul OMC, intrucat amendamentul
Byrd nu afecteaza exporturile europene.
Veroneau a mai afirmat ca cererea UE “nu pare sa fie bazata pe fapte
reale” care sa afecteze exporturile.
“Corespunzator, vom obiecta la represaliile propuse de ei, trimitand
aceasta problema pentru arbitrare la OMC”, a declarat consilierul.
Ministerul japonez al Comertului a afirmat ca tara sa va cere dreptul de
a impune SUA sanctiuni comerciale de 100 de milioane de dolari, in timp
ce UE nu a anuntat, inca, nivelul penalitatilor pe care vrea sa le aplice.
Cu toate acestea, Arancha Gonzalez, purtatorul de cuvant al comisarului
Lamy, a afirmat, joi, ca firmele Uniunii Europene au fost obligate sa plateasca
Statelor Unite peste 70 de milioane de dolari, conform legii impuse, pe
perioada anului 2003.
Pentru ca problema sa fie judecata de OMC, orice sanctiune va trebui sa
astepte acordul organismului timp de alte doua luni si jumatate.
Sursa: Curierul National