PRIMA PAGINA

 

 

Viitoarele membre vor primi bani pentru dezvoltarea rurala

 

Comisia Europeana a decis sa acorde circa 6 miliarde de euro pentru dezvoltare în mediul rural celor zece tari viitoare membre ale Uniunii Europene. Fondurile vor fi transferate în perioada 2004 - 2006, aproape jumatate din bani urmând sa revina Poloniei.Fondurile sunt destinate modernizarii si restructurarii în domeniul agricol, în vederea alinierii produselor agricole la standardele europene. Comisarul european pentru agricultura, Franz Fischler, a declarat ca fondurile vor permite dezvoltarea în zonele rurale, si vor fi utilizate pentru împadurirea terenurilor agricole si sprijinirea agricultorilor care vor iesi la pensie. De asemenea, se prevede acordarea unui ajutor pentru asigurarea unei productii de buna calitate. Circa 3 miliarde de euro vor fi trimise Poloniei, unde în sectorul agricol este antrenata o parte importanta din populatia activa. Urmeaza, în ordine, Ungaria, care va primi circa 600 de milioane, Republica Ceha, cu 542 de milioane de euro, Lituania, cu 489 de milioane de euro si Malta, care va primi 26 de milioane de euro.

Pentru detalii apasati aici.

 

Sursa: Realitatea TV