PRIMA PAGINA

Jonathan Scheele, seful Delegatiei Comisiei Europene în România, a tinut un discurs la Cluj, relativ la dezvoltãrile apãrute în UE dupã momentul Nisa si la viitorul Europei. Acest discurs este redat mai jos în versiunea în românã publicatã pe site-ul Delegatiei Comisiei Europene în România, www.infoeuropa.ro.
" In urmatorii cativa ani, Uniunii Europene i se va cere sa raspunda unora din cele mai mari provocari de la fondarea ei. Doua din aceste provocari sunt relevante pentru noi astazi: procesul de extindere si reforma institutiilor UE. Ele sunt strans legate.
Consiliul European de la Goteborg a lansat posibilitatea incheierii negocierilor de aderare la sfarsitul anului 2002 pentru tarile candidate care sunt pregatite. Concluzia Consiliilor succesive de la Nisa, Goteborg si Laeken este clara: extinderea Uniunii va avea loc si cit de curand. Procesul este ireversibil.
In noiembrie anul trecut, Comisia a publicat cel mai recent raport al sau privind tarile candidate. Progresele inregistrate in toate domeniile politicilor publice au fost peste asteptari. Obiectivul admiterii primului grup de noi state membre inaintea alegerilor pentru Parlamentul European din 2004 ramane un obiectiv ambitios, dar fezabil. De aceea Uniunea Europeana a hotarat la Laeken sa anunte componenta acestui prim grup la Consiliul European de la Copenhaga, la sfarsitul acestui an.
Al doilea grup de state candidate nu este nici el uitat. Actualul proces de extindere este unul singur, chiar daca implica doua grupe de tari. Toate tarile candidate se indreapta catre Uniune conform acelorasi reguli, avand acelasi obiectiv. De aceea Uniunea Europeana va oferi sprijin suplimentar tarilor din grupa a doua - precum Bulgaria si Romania - asa cum s-a stabilit mai intai la Goteborg si apoi la Laeken. In plus, exista sanse reale ca la sfarsitul acestui an sa se defineasca un traseu special, cu un calendar clar, pentru Romania, Bulgaria si oricare alta tara care nu e in primul grup.
Drumul catre realizarea extinderii si reformei institutionale va fi unul lung si dificil. Dar presedintele Prodi a subliniat in mai multe randuri ca extinderea este cel mai important proiect al acestei Comisii. Uniunea Europeana a promis ca, odata ratificat Tratatul de la Nisa, nici reformei institutionale, nici posibilelor negocieri privind viitorul politicilor comunitare (PAC, Fonduri structurale) nu li se va permite sa puna sub semnul intrebarii calendarul extinderii.
Cu toate acestea Comisia a precizat foarte clar inca de la inceputul procesului, ca extinderea nu trebuie sa duca la diminuarea gradului de integrare deja atins. Un obiectiv central al acestei Comisii este depasirea unei potentiale contradictii intre marirea gradului de integrare a membrilor UE si marirea numarului de membri. Negocierile de la Nisa au demonstrat cat de dificil este pentru statele membre sa cada de acord asupra unor reforme reale care sa serveasca intereselor Uniunii, ca intreg. Daca vrem sa evitam o astfel de situatie in 2004, trebuie sa realizam o imbunatatire semnificativa a felului in care functioneaza Uniunea.
Nu doresc sa vorbesc acum despre controversele din jurul Tratatului de la Nisa. As remarca doar ca tratatul contine acele prevederi indispensabile pentru incheierea tratatelor de aderare a noilor membri. A stabilit calea ce ne permite sa raspundem dorintei puternice a statelor candidate de a intra in faza negocierilor subiectelor importante. Itinerariul aderarii propus de Comisie si aprobat de sefii de stat si de guvern este mai mult decat un calendar al negocierilor. Este angajamentul Celor 15 de a adopta pozitii comune intr-un anume interval de timp chiar in domenii unde interesele lor nationale sunt destul de diferite. In acelasi timp se transmite un semnal tarilor candidate ca eforturile lor sunt indreptatite si nici o chestiune importanta pentru ele nu va fi neglijata de Uniune.
Dupa aproape un an putem spune ca strategia de la Nisa a impulsionat statele candidate si ca procesul de adoptare a acquis-ului comunitar progreseaza mai rapid si mai eficient. In acelasi timp tarile candidate dau dovada de mai multa flexibilitate in ajustarea pozitiilor lor de negociere, astfel incat s-au putut realiza progrese remarcabile in negocierile de aderare. Un exemplu ar fi capitolul " libera circulatie a persoanelor".
In Goteborg, calendarul dorit pentru primele aderari a fost clar stabilit, iar Consiliul de la Laeken l-a mentinut. Aceste decizii au venit la timp. Pe de o parte, ele au permis Comisiei sa evalueze progresele inregistrate de diverse state candidate in negocieri si sa stabileasca linia de sosire pentru acele candidate pregatite. Pe de alta parte, au oferit parlamentelor si guvernelor din statele candidate impulsul necesar pentru a mobiliza intreaga populatie si a-i confrunta pe cei ce se indoiesc de acest proiect - si sunt si din acestia.
A venit insa vremea ca Uniunea Europeana, cea de acum, dar si viitoarele membre, sa priveasca si dincolo de extindere. De aceea s-a creat Conventia (asupra viitorului Europei), al carui rol a fost stabilit la Consiliul de la Laeken. Mandatul Conventiei are la baza patru teme propuse la Nisa (simplificarea tratatelor, statutul juridic al Cartei Drepturilor Fundamentale, delimitarea puterilor si rolul parlamentelor nationale). Scopul este acela de a ne indrepta spre o Europa pe care ne-o dorim: o Europa mai democratica, o Europa mai deschisa, si o Europa cu care cetatenii sa se poate identifica mai usor.
Conventia va fi un proces deschis si transparent, ce va ajuta cetatenii sa inteleaga mai bine care sunt temele cheie ale Europei de astazi. Cetatenii trebuie sa simta ca acestea sunt si preocuparile lor. Pentru ca, in contextul extinderii si globalizarii, interesele sunt foarte mari. Calea propusa de Consiliul de la Laeken este singura care poate garanta legitimitatea democratica - astfel incat Uniunea sa poata continua integrarea si extinderea fara a exista riscul ca cetatenii sa respinga solutiile propuse de guvernele lor.
Conventia isi va incepe lucrarile la sfarsitul acestei luni. Trebuie sa produca ceea ce se asteapta de la ea - schimbarea, care sa ne permita sa privim cu incredere catre un viitor complex. Conventia nu trebuie sa incerce sa reinventeze Uniunea, sau sa puna sub semnul intrebarii acquis-ul comunitar. In schimb, trebuie sa propuna o modalitate astfel incat Uniunea, inclusiv viitorii noi membri, sa poata continua procesul de integrare politica, sociala si economica.
Abordarea problematicii viitorului Uniunii prin perspectiva unei Conventii este o schimbare radicala fata de trecut. Scopul acum este folosirea ideilor si experientelor celor multi, nu a catorva. Scopul este ca lucrarile sa se poarte la lumina zilei. In cadrul Conventiei, Comisia va actiona ca gardian al tratatelor si promotor al spiritului comunitar. Egalitatea intre statele membre si echilibrul institutional sunt cele mai bune garantii ale unei Europe corecte si eficiente, cu care cetatenii sa se identifice.
In 2004 cel mai tarziu, dar probabil chiar mai devreme, propunerile Conventiei vor fi testate intr-o Conferinta Interguvernamentala. Tot in 2004, cetatenii noilor state membre isi vor alege reprezentantii in Parlamentul European. Si, daca totul merge bine cu negocierile de aderare, 2004 va fi si anul aderarii primelor noi state membre.
Nu vreau sa insist aici asupra temelor de care se va ocupa Conventia, ci mai degraba asupra relevantei unui principiu comun tuturor acestor teme: mentinerea si consolidarea metodei comunitare.
Asa cum spuneam, Conferinta interguvernamentala din 2004 trebuie sa se puna de acord asupra unui sistem institutional care sa garanteze atat legitimitatea democratica , cat si eficienta unei Uniuni extinse. Obiectivul este deci: atingerea unitatii in diversitate fara a pune in pericol aceasta diversitate.
Pana acum, metoda comunitara s-a bazat pe triunghiul institutional: Consiliu, Parlament, Comisie, astfel incat sa aduca unitate in diversitate. Tot ce am realizat, de la piata unica la moneda unica Euro, s-a bazat pe aceasta metoda si pe echilibrul delicat, garantat de metoda comunitara, intre puterile institutiilor. Ca gardian al tratatelor, cu drept de initiativa, Comisia este cel mai bun exemplu al unicitatii acestui sistem. Metoda comunitara sta la baza pietei unice, a monedei Euro si a intregului proces de extindere. Totodata, reprezinta baza cooperarii pe principii de egalitate intre toate statele membre, fie ele mari sau mici.
Metoda comunitara se bazeaza pe doua abordari: negociere si integrare. Consiliul se ocupa de negocieri. Este institutia care reprezinta statele membre si care are ultimul cuvant in luarea deciziilor. Asta insemana ca statele membre trebuie de fiecare data sa identifice numitorul comun, fie prin unanimitate fie cu majoritate calificata, in functie de metoda de votare. Comisia se ocupa de integrare. Conducerea ei politica provine din statele membre, dar este un organism colegial independent care are obligatia de a apara interesul comunitar. Comisia ia decizii pe baza majoritatii simple a membrilor sai. Este singura institutie cu drept de initiativa si se bucura de puteri executive. Rolul ei este de a actiona ca motor al integrarii.
Parintii fondatori ai Comunitatii Europene au fost intelepti. Daca totul s-ar fi bazat numai pe Consiliu, nu s-ar fi asigurat dinamism. Daca totul ar fi fost lasat la latitudinea Comisiei, statele membre nu ar fi putut sa faca fata. Numai interactiunea delicata dintre cele doua institutii a putut conduce la succes.
Metoda comunitara a fost completata in 1979 prin decizia de alegere directa a Parlamentului European. Aceasta este legitimarea democratica directa la nivel comunitar. Ca gardian al dreptului comunitar, Curtea Europeana de Justitie este si ea o componenta cheie a sistemului.
Aceasta metoda comunitara a fost gandita pentru o comunitate de sase state membre. Cu noua, si apoi 12 state membre, ea a continuat sa functioneze bine. Acum, Uniunea numara 15 state membre si apar tot mai multe probleme. Pentru ca sistemul sa poata functiona cu peste 25 de state membre, are nevoie de o reforma completa.
In plus, Tratatele Uniunii tebuie simplificate astfel incat sa poata fi mai usor de inteles de catre cetateni. Comisia a propus la ultima Conferinta Interguvernamentala impartirea tratelor in doua: un tratat de baza, si un al doilea care sa contina prevederile tehnice care sa poata fi amendate fara proceduri complicate de ratificare. Carta Drepturilor Fundamentale ar deveni astfel parte a Tratatului de baza.
Presedintele Prodi a mai subliniat ca a venit timpul sa ne ocupam si de resursele proprii ale Uniunii. Aceasta chestiune este legata de negocierile financiare ce trebuie finalizate in 2005-2006. Nu e vorba aici de o problema tehnica, ci de una politica, ce ar trebui sa faca parte din dezbaterea privind viitorul Europei. Trebuie sa ne gandim cum putem atinge un mai bun echilibru in finantarea Uniunii.
Negocierile financiare purtate pentru Agenda 2000 in Berlin au fost dificile. Urmatoarele negocieri financiare vor fi cu siguranta si mai dificile. Comisia Europeana a prezentat un prim set de propuneri, adoptat pe 30 ianuarie, privind cadrul financiar al extinderii si finantarii PAC intr-o Uniune extinsa.
Aceste propuneri au meritul de a crea un echilibru corect intre asteptarile statelor candidate, ce vor deveni noii membri ai Uniunii, si limitele bugetare ale acesteia. Cu alte cuvinte, este oferta cea mai buna la care se poate ajunge, si nu o invitatie la negocieri viitoare. Pentru candidati, asta insemana ca pot sa beneficieze in mod semnificativ de solidaritatea Uniunii. Va exista o etapa de tranzitie in mai multe domenii, asa cum s-a cazut deja de acord, dar nici un nou stat membru nu va fi tratat ca un membru de clasa a doua.
In acest context, rolul Romaniei in Conventie este la fel de important ca cel al oricarui alt stat participant. Asta inseamna mai mult decat simpla desemnare de catre autoritati a reprezentantilor Romaniei la Conventie - atat din parlament cat si din guvern. Inseamna definirea de catre Romania a viziunii sale in ceea ce priveste viitorul Europei, pe baza unui dialog de profunzime intre autoritati si opinia publica. Inseamna constientizarea opiniei publice in legatura cu optiunile posibile, ce ar insemna ele in practica, si care ar putea servi cel mai bine intereselor Romaniei si Europei.
Dar acest exercitiu ar trebui sa devina si un catalizator pentru o dezbatere mai larga privind prezentul si viitorul Romaniei, si contributia ei la procesul de integrare europeana. De ce e important sa va mobilizati resursele si eforturile? Asupra caror domenii trebuie sa va concentrati? Si mai ales, care e miza procesului de aderare la Uniunea Europeana?
Aderarea la UE inseamna mai mult decat bani - sau cel putin asa ar trebui. Asta nu inseamna ca banii nu sunt si ei importanti. In momentul de fata, finantarea de la UE se ridica la 2% din PNB al Romaniei si 7% din bugetul ei national. Finantarea de la UE va creste cu siguranta pe masura ce Romania se apropie de momentul aderarii si dupa aderare. Aceasta finantare va fi un factor important in sprijinirea transformarilor economice in curs si ridicarea calitatii vietii poporului roman.
Aderarea la Uniunea Europeana inseamna insa in primul rand aderarea la un set de valori. Ea depinde de masura in care Romania se vede in viitor ca un stat democratic modern, un stat de drept cu o economie de piata dinamica - cu alte cuvinte un stat care raspunde nevoilor si asteptarilor cetatenilor sai. Iar aderarea va reusi pe termen lung numai daca oamenii din Romania sunt convinsi ca asta este ceea ce le va aduce aderarea.
Pe aceste baze trebuie Romania sa lanseze dezbaterea sa interna privind viitorul Europei si, ca parte a acestei dezbateri, viitorul ei. Cat de relevante sunt in aceasta abordare subiecte precum lupta impotriva coruptiei, reforma administratiei publice si independenta justitiei. Toate aceste subiecte sunt teme cheie pentru orice stat european, inclusiv pentru statele membre ale Uniunii. Romania nu e nici prima, nici ultima tara care trebuie sa rezolve aceste probleme. Fiecare natiune trebuie sa gaseasca propriile raspunsuri si solutii.
Europa - inclusiv Uniunea Europeana - se afla la o rascruce in istoria sa. Romania participa intr-un proces care cauta sa se asigure ca se vor lua deciziile corecte. Pe de o parte avem de a face cu o lume tot mai complexa care trebuie guvernata, o lume plina de oportunitati, dar si de riscuri. Pe de alta parte, datorita Euro si extinderii, Europa castiga dimensiunile si resursele necesare unui actor principal pe scena internationala. Este deci in interesul fiecarui stat european sa contribuie la construirea unei Europe tot mai unite si mai puternice, capabila sa contribuie semnificativ la securitatea si stabilitatea lumii, atat din punct de vedere politic, cat si economic.
O Europa care sa poata garanta securitatea si stabilitatea, tocmai pentru ca nu se afla lipsita de aparare intr-o lume in care altfel ar fi la mila crizelor financiare, a razboaielor si a altor forme de instabilitate. O Europa, deci, care poate vorbi cu o singura voce. Si deci o Europa care poate sa ia deciziile necesare, mai ales atunci cand numara peste 20 de membri.
Acestea sunt adevaratele 'interese nationale' ale fiecarui membru al Uniunii, prezent sau viitor."