Vânzarea liberã de terenuri
Într-un comunicat de presã publicat pe site-ul guvernului, www.guv.ro, se aratã cã:
"Partidele politice parlamentare sunt de acord ca România sa liberalizeze vânzarea de terenuri catre cetatenii din Uniunea Europeana începând din 2014 pentru terenurile din extravilan si din 2012 pentru cele aflate în interiorul localitatilor.
Ministrul Delegat, Negociator Sef cu UE, dl. Vasile Puscas, s-a întâlnit în perioada 26-27 februarie 2003, la sediul Ministerului Integrarii Europene, cu reprezentanti ai partidelor politice, ai Comisiei pentru Integrare Europeana a Parlamentului si ai Comisiilor de agricultura din Camera Deputatilor si Senat. Aceste discutii continua consultarile cu partidele politice pe tema liberalizarii vânzarii de terenuri, consultari pe care dl. Puscas le-a avut în cursul anului 2002.
Scopul întrevederilor de miercuri si joi a fost de a fundamenta perioada de tranzitie solicitata de România pentru vânzarea de terenuri catre cetatenii straini în cadrul capitolului de negociere „Libera circulatie a capitalurilor”. Discutiile cu partidele politice fac parte din consultarile periodice pe care Delegatia Nationala de Negociere le poarta cu partidele parlamentare, sindicatele, patronatele si ONG-urile pe diferite capitole.
Prin documentul de pozitie pentru capitolul „Libera circulatie a capitalurilor”, România a solicitat o perioada de tranzitie de 7 ani de la data aderarii pentru liberalizarea regimului dobândirii, de catre persoanele fizice straine, a terenurilor din România cu destinatie agricola si forestiera, a celor aflate permanent sub luciu de apa, precum si a altor terenuri aflate în extravilan. Pentru liberalizarea dobândirii terenurilor situate în intravilan, România a solicitat în negocierile cu UE o perioada de tranzitie de 5 ani dupa data aderarii la Uniune.
Aceasta solicitare este justificata de posibile implicatii economice si sociale ale procesului liberalizarii. Diferentierea perioadei de tranzitie este impusa de nivelul diferit al preturilor practicate la achizitionarea celor doua categorii de terenuri. O liberalizare imediata din 2007, data aderarii la UE, ar fi de natura sa produca unele consecinte economice si sociale, având în vedere: implicarea unui mare procent din populatia României în activitati în agricultura; existenta unui decalaj substantial între veniturile medii ale cetatenilor români si cele ale cetatenilor Statelor Membre ale Uniunii Europene; mentinerea unor diferente mari de pret ale achizitionarii terenurilor în România, respectiv în Uniunea Europeana.
Ministrul Delegat, Negociator Sef cu UE, dl. Vasile Puscas, considera ca : „România nu risca perturbari serioase ale pietei pamânturilor, în conditiile în care, Constitutia româneasca, spre deosebire de constitutiile din alte state candidate, precum si legile noastre privind circulatia terenurilor si investitiile straine, au permis vânzarea de terenuri catre societatile comerciale cu capital strain, care au sediul în România si investesc în tara noastra. Numai persoanele fizice straine si apatrizii nu au avut dreptul de a dobândi terenuri în proprietate. În consecinta, în multe zone ale tarii exista deja firme straine (italiene, franceze, germane, austriece etc.) care au investit în agricultura. În localitati, piata funciara este si mai bine structurata. Analizele realizate de Ministerul Agriculturii, Oficiul pentru Cadastru, Oficiul pentru geodezie etc. arata ca nu exista riscul unor perturbari serioase. În plus, în intervalul de tranzitie solicitat, pâna în 2012, respectiv 2014, convergenta reala a veniturilor economice medii ale cetatenilor români catre veniturile medii din Uniunea Europeana, cu influentele sale asupra pietei funciare, vor permite treptat diminuarea eventualelor efecte adverse ale liberalizarii achizitiei terenurilor”.
Problema vânzarii de terenuri catre cetatenii din Uniunea Europeana va fi negociata cu Comisia Europeana si Statele Membre în perioada urmatoare. România a deschis negocierile la capitolul „Libera circulatie a capitalurilor” în iunie 2001 si spera sa le închida provizoriu în cursul acestui an."