Chirac invita Ungaria in "nucleul dur" al UE
Presedintele Jacques Chirac a sosit ieri la Budapesta intr-o vizita oficiala a carei miza principala pare a fi Constitutia Europeana. Intr-un interviu publicat, ieri, de cotidianul budapestan Nepszobodsag, presedintele Chirac lauda Ungaria pentru bunele relatii pe care a reusit sa le stabileasca cu vecinii si afirma ca aceasta tara este, in ochii Frantei, "o platforma regionala". Franta si Ungaria se intalnesc pe un teren la care presedintele Chirac tine extrem de mult, acela al diversitatii culturale, chiar daca de pe pozitii diferite, pentru ca Franta nu recunoaste minoritatile nationale. Documentarul pregatit de biroul de presa de la Elysee dezvaluie ca Ungaria este beneficiara celui mai mare pachet financiar pe cap de locuitor in Europa centrala la capitolul cultural, iar evolutiile nu se opresc pentru ca pe agenda de lucru se afla o universitate francofona. In sfarsit, Ungaria este laudata pentru modul exemplar in care a condus si incheiat negocierile de aderare la UE. Intr-adevar, Chirac invita, mai mult sau mai putin direct, Ungaria sa faca parte din "nucleul dur" al UE care, in opinia sa, este inevitabil: "O Uniune extinsa va fi mai diversificata, dar si mai eterogena. Pozitiva in ea insasi, aceasta noua realitate nu trebuie sa conduca nici la un blocaj al deciziilor, nici la o aliniere in jos. Pentru aceasta, trebuie ca institutiile europene sa fie intarite. Dar trebuie de asemenea sa permitem celor care au dorinta si capacitatea sa o faca, sa poata merge mai departe, in beneficiul intregii Uniuni. Constat un mare interes din partea Ungariei pentru acest tip de actiuni si vointa de a participa la astfel de grupuri, ceea ce ma bucura nespus".
Sursa: Ziua