PRIMA PAGINA

Euro a stabilit un nou record

 

Moneda unica europeana s-a apreciat, miercuri, fata de dolar, pina la maximul istoric de 1,2927 dolari pe unitate, cu mai mult de jumatate de procent peste cotatia stabilita la inchiderea sedintei anterioare, informeaza Reuters.

Dolarul a pierdut din nou teren in fata principalelor monede, dupa ce rapoartele economice prezentate in Statele Unite nu au reusit sa stimuleze cererea investitorilor pentru acesta moneda. Lira sterlina a cistigat mai mult de jumatate de cent in fata devizei americane, stabilind un nou maxim pentru ultimii 11 ani, respectiv 1,9128 dolari pe unitate.

La rindul sau, dolarul australian a avansat cu un sfert de cent american, fiind tranzactionat cu 0,8 dolari pe unitate pentru prima data in ultimii sapte ani.

O serie de analisti au adaugat ca investitorii testeaza rabdarea autoritatilor europene, pe fondul speculatiilor recente ca Banca Centrala Europeana (BCE) ar putea interveni pe piata sau ar putea reduce ratele principalelor dobinzi.
"Opinia generala este ca BCE nu va interveni decit dupa ce euro va creste considerabil, asa ca reactia naturala este achizitia acestei monede", a explicat Takashi Toyahara, manager la Nomura Securities.

 

Sursa: TVR