PRIMA PAGINA

Intreprinzatorii britanici au dubii fata de extinderea Uniunii

 

Mii de proprietari ai unor firme mici din Marea Britanie au indoieli asupra faptului daca extinderea Uniunii Europene (UE) la data de 1 mai este o sansa reala pentru ei, se arata in editia electronica de ieri a ziarului The Western Mail. Cresterea pietei exporturilor avantajeaza mai mult companiile mari, deoarece firmele mici actioneaza pe o raza de cateva zeci de kilometri. Activitatea firmelor mici din Marea Britanie ar putea fi afectata si de alte firme concurente din noile state membre, care le vor plati angajatilor salarii mai mici. Alte zone, inclusiv Tara Galilor, se tem ca vor pierde fondurile structurale oferite de UE pentru reabilitarea regionala, UE urmand sa-si concentreze resursele asupra zonelor defavorizate din noile tari membre.

In prezent, analistii de la institutul european Integration Consortium anticipeaza ca, in ritmul de crestere economica din perioada 1997-2000, noile state membre vor avea nevoie de 10 - 50 de ani pentru a ajunge la un nivel al PIB-ului egal cu cel al actualelor 15 tari membre. Alti analisti, mai optimisti, spera ca dupa aderare, ritmul de crestere economica al noilor state se va accelera.

 

Sursa: Ziua