Noii europeni, ofiliti in tranzitie
Aproximativ
70% dintre bulgari si 53% dintre polonezi cred ca o duc mai rau decit acum
zece ani, releva un recent sondaj de opinie dat publicitatii cu ocazia recentului
Forum Economic Mondial de la Davos. Aceleasi sentimente le impartasesc cetatenii
tuturor statelor din Europa Centrala si de Est, precum si din tarile baltice,
care se declara nemultumiti de efectele economice aparute in procesul de
tranzitie, desi se bucura de o rata de crestere economica solida, in medie
de 3,5% pe an.
Saracie si inechitate
Acest paradox
este explicat prin faptul ca nu toate tarile au reusit nici macar sa ajunga
la nivelul economic din 1989. Astfel, in anul 2002, pe ansamblul regiunii,
Produsul Intern Brut real in regiune a depasit cu 13 procente nivelul din
1989, insa cinci dintre tari - cele trei baltice, alaturi de Romania si
Bulgaria - au continuat sa ramina cu mult sub acest nivel.
Sentimentele populatiei sint influentate si de ceea ce oamenii percep ca
fiind o inechitate in domeniul veniturilor salariale, respectiv discrepantele
mari dintre cistigurile angajatilor din sectoare de virf si restul categoriilor.
Somaj si munca la negru
Un alt factor este considerat a fi rata somajului, iar din aceasta pricina cetatenii se arata extrem de critici fata de avantajele economice care ar fi derivat din procesul de tranzitie la economia de piata. Cifrele citate de articol arata ca la sfirsitul anului 2002, la nivelul intregii regiuni analizate, rata angajarii in munca a fost de 80% fata de nivelul existent in 1989, in timp ce rata somajului se apropia de 14%. O alta explicatie ar putea fi gasita in procentajul referitor la populatia care traieste sub limita saraciei, definita ca un venit mai mic de 2 dolari pe zi. In Polonia, Republica Ceha si Slovenia, acest procent este mai mic de 2%, iar Slovacia se situeaza in apropiere, cu 2,4%. Saracia ramine la cote ridicate in Bulgaria - 23,7%, Romania - 20,5%, in timp ce in cele trei tari baltice si in Ungaria exista inca largi paturi sociale care sufera de saracie.
Sursa: Evenimentul Zilei