Ultimatumul SUA contravine vointei ONU
Ultimatumul lansat Irakului de catre presedintele Statelor Unite ale Americii (SUA), George W. Bush, este ''o decizie unilaterala ce contravine vointei Consiliului de Securitate al Organizatiei Natiunilor Unite (ONU) si a comunitatii internationale care doresc continuarea dezarmarii regimului de la Bagdad in conformitate cu rezolutia 1441'', a afirmat presedintia Republicii Franceze intr-un comunicat difuzat marti la Paris, preluat de France Presse si Reuters. "Indiferent de obiectivul urmarit, Franta reaminteste ca doar Consiliul de Securitate al ONU este in masura sa legitimizeze folosirea fortei'', se afirma in comunicat, in care ''Franta face apel la responsabilitate din partea fiecaruia pentru respectarea legalitatii internationale''. Potrivit agentiilor de presa, SUA si Marea Britanie se pregatesc pentru declansarea unui razboi impotriva Irakului fara acordul Consiliului de Securitate al ONU.
Washingtonul,
Londra si Madridul si-au retras luni proiectul de rezolutie ce deschide
calea unei interventii militare in Irak, deoarece nu au reusit sa intruneasca
majoritatea necesara de noua voturi /din totalul de 15/ in Consiliu. Washingtonul
si Londra au atribuit responsabilitatea esecului respectiv Frantei, care
a amenintat cu un veto impotriva proiectului de rezolutie in forma de ultimatum.
Parisul a sprijinit rezolutia 1441, adoptata in unanimitate de catre Consiliul
de Securitate anul trecut, care ii cere lui Saddam Hussein sa se dezarmeze,
in caz contrar riscand ''consecinte grave''. Cu toate acestea, presedintele
Bush a estimat ca precedentele rezolutii al Consiliului de Securitate ar
autoriza SUA la recurgerea la forta pentru dezarmarea Irakului.
Sursã: TVR