Optimism pentru Constitutia UE
Cancelarul german, Gerhard Schröder, a afirmat ca exista sperante ca liderii din tarile Uniunii Europene vor ajunge pana la sfarsitul lunii iunie la un acord privind Constitutia europeana, transmite Rompres. Potrivit declaratiilor cancelarului Schroder, facute in timpul summit-ului de la Bruxelles exista intr-adevar sperante de a se ajunge la finalizarea Constitutiei bazate pe un tratat care urmeaza "foarte, foarte indeaproape" obiectivul propus de Conventia privind viitorul Europei. Cancelarul german a apreciat drept un "veritabil succes" faptul ca liderii din UE au decis sa incheie negocierile privind Constitutia cel mai tarziu la viitoarea lor reuniune din iunie. Fara sa mentioneze numele Poloniei si al Spaniei, Gerhard Schröder si-a exprimat satisfactia pentru faptul ca, in ultimele zile, tari care "nu au acceptat de la inceput" principiul dublei majoritati si-au schimbat pozitia.
Pentru a accesa textul Concluziilor Summit-ului de la Bruxelles apasati aici.
Sursa: Ziua