Populatia urbana va fi mai numeroasa
Pentru
prima data in istoria umanitatii, peste 50 la suta dintre locuitorii Terrei
vor trai la orase pana in 2007, potrivit unui raport dat publicitatii miercuri
la Natiunile Unite, informeaza AFP. Raportul apreciaza ca in anul 2003,
48 la suta din populatia mondiala a locuit in zone urbane si pana in 2007
va depasi 50 la suta. "Va fi pentru prima data in istoria umanitatii
cand populatia urbana va fi mai numeroasa decat cea din mediul rural",
se arata in raport.
O crestere semnificativa a populatiei urbane va fi inregistrata in orasele
ce au in prezent o jumatate de milion de locuitori si nu in metropole precum
Tokio, Ciudad de Mexico sau New York. Capitala japoneza care numara in prezent
35 de milioane de locuitori va ramane totusi cel mai populat oras din lume
si va inregistra o crestere de 1,2 milioane locuitori pana in 2007.
O crestere semnificativa va fi inregistrata la Bombay unde numarul locuitorilor
va ajunge de la 17,4 milioane de locuitori, in prezent, la 22,6 milioane,
in 2007, fiind pe locul doi in lume, urmat de New Delhi unde populatia ar
urma de asemenea sa creasca de la 14,1 milioane la 20,9 milioane de locuitori.
Raportul noteaza, de asemenea, ca pana in 2015 numarul oraselor ce numara
cel putin 10 milioane de locuitori va creste de la 20 la 22, intre aceste
orase fiind mentionate Istanbulul si Parisul.
Sursa: TVR