PRIMA PAGINA |
Într-un comunicat de presã prezentat pe situl guvernului, www.guv.ro, se aratã cã:
"Miercuri, 10 aprilie a.c., doamna Hildegard Puwak, ministrul integrarii europene, a prezentat ambasadorilor in Romania ai statelor membre UE, evolutiile recente inregistrate in procesul de aderare a tarii noastre la Uniunea Europeana (UE).
In deschiderea reuniunii, doamna Hildegard Puwak a subliniat faptul ca astfel de intalniri reprezinta un dialog si o permanenta informare asupra actiunilor intreprinse in directia pregatirii Romaniei pentru integrare. In acelasi timp dam ocazia ambasadorilor tarilor membre sa primeasca in mod direct informatii privind activitatea Guvernului in acest domeniu a mai precizat ministrul integrarii europene.
Reuniunea a pus accent pe progresele realizate de România în procesul de aderare la UE: reforma sistemului de protectie a copiilor (care reprezinta un element important în cadrul Parteneriatului de Aderare a României la UE), performantele macroeconomice, programul national si planul de actiune impotriva coruptiei...
Ministrul integrarii europene a facut referire si la raportul Comisiei de Afaceri Externe a Parlamentului European, aprobat in reuniunea sa din 25-26 martie a.c., care prevede ca, pîna la sfîrsitul anului, sa fie stabilite o data ferma si definitiva pentru aderarea României la Uniunea Europeana, precum si un calendar clar pentru finalizarea negocierilor tarii noastre cu UE.
In cursul reuniunii, dl. Vasile Puscas, negociator sef cu Uniunea Europeana - ministru delegat, a prezentat totodata ambasadorilor stadiul negocierilor de aderare a României la UE, precum si strategia de negociere pâna în 2007.
In prezent, cu sprijinul institutiilor comunitare, Guvernul Romaniei actioneaza in baza unui program special de masuri pentru intensificarea si accelerarea pregatirilor pe drumul spre Uniunea Europeana. Acest program vine in intampinarea ofertei pe care Presedintia spaniola a UE a facut-o Romaniei: de deschidere a cat mai multora dintre capitolele de negociere (daca este posibil toate aceste capitole) si de avansare semnificativa in negocieri pentru a crea conditiile inchiderii provizorii a capitolelor.
La finalul reuniunii, doamna Hildegard Puwak a prezentat ambasadorilor detalii despre participarea Romaniei la lucrarile Conventiei privind viitorul Europei.
Intalnirea se inscrie in demersurile Ministerului Integrarii Europene de informare si consultare periodica a reprezentantilor statelor membre ale U.E., in privinta stadiului negocierilor de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana si, implicit, a evolutiilor inregistrate in indeplinirea obiectivelor Parteneriatului de Aderare."
PROGRESE
PREZENTATE
AMBASADORILOR