PRIMA PAGINA

Aderarea României la UE

 

"Celebrand tratatul de aderare cu cei 10 noi membri, reprezentand 75 milioane de cetateni, deschidem calea noilor aderari la Uniunea Europeana, prevazute in 2007 pentru Romania si Bulgaria", a declarat Romano Prodi, presedintele Comisiei Europene, la summit-ul UE de la Atena.

La randul sau, GLnter Verheugen, comisarul european pentru extindere, a spus ca aderarea celor 10 noi tari "este raspunsul efectiv la problemele ideologice, dar si strategice, care au macinat Europa decenii intregi".

Verheugen a precizat ca dupa integrarea celor 10 state vor continua negocierile pentru ca Uniunea sa aiba in curand 27 de membri, prin primirea Romaniei si Bulgariei.

Tara noastra va fi asteptata in UE

Presedintele Ion Iliescu si premierul Adrian Nastase au declarat ieri, la finalul Conferintei Europene de la Atena, ca au primit asigurari din partea majoritatii liderilor europeni ca procesul de extindere a UE este ireversibil, Romania si Bulgaria fiind asteptate sa devina membre la 1 ianuarie 2007. Ion Iliescu a discutat cu presedintele francez Jacques Chirac despre procesul de aderare a Romaniei la UE. Iliescu a precizat ca este foarte important ca negocierile de aderare a Romaniei la UE sa se incheie pana la jumatatea anului viitor, cu actuala componenta a Comisiei Europene.

El a precizat ca acest aspect a fost abordat si in dialogurile cu Romano Prodi si GLnter Verheugen.

Premierul Adrian Nastase a apreciat ca, dupa incheierea tratatelor de aderare a 10 tari la Uniunea Europeana, Romania si Bulgaria se vor afla sub lupa atenta atat a tarilor europene, cat si a Comisiei Europene.

Reunirea natiunii maghiare?

Peter Medgyessy, prim-ministrul Ungariei, a declarat la Atena ca extinderea Uniunii Europene va face posibila reunirea natiunii ungare, prin depasirea obstacolului impus de granite. Referindu-se la Romania si Bulgaria, Medgyessy a afirmat ca "exista state care nu au putut semna tratatul de aderare la Uniunea Europeana, insa Ungaria spera ca acestea vor indeplini conditiile necesare aderarii".

Alexandr Kwasniewski, presedintele Poloniei, s-a declarat multumit ca urmatoarea faza a extinderii Uniunii va include Romania si Bulgaria. In discursul sau dupa ceremonia de semnare a Tratatului de aderare la UE, Kwasniewski a precizat ca "timp de decenii, statele din Estul Europei s-au simtit abandonate" de catre Occident, iar acum a sosit vremea ca aceste tari sa fie luate in considerare.

Rudolf Schuster, presedintele Slovaciei, a declarat ca "Europa va fi cu adevarat unita o data cu primirea Romaniei si Bulgariei in Uniunea Europeana".

Sursã: Gardianul