Baze americane în Europa de Est
Razboiul din Irak, declansat de o coalitie condusa de catre Statele Unite, a demonstrat, potrivit presei americane, necesitatea revizuirii desfasurarii militare americane pe continentul european, mai ales prin crearea de noi baze in Europa de Est, cu precadere in Romania si Bulgaria.
Senatorul republican George Allen, presedintele comitetului pentru Afaceri Europene din cadrul Comisiei pentru Relatii Externe a Senatului american, insista asupra faptului ca remodelarea bazelor americane din Europa nu trebuie considerata o modalitate de a sanctiona tarile opuse politicii Statelor Unite sau de a gratifica noii aliati est-europeni ai Washingtonului. In opinia responsabilului citat de editia electronica de marti a Washington Times, decizia de a modifica structura militara americana din Europa este in interesul strategic al Statelor Unite. El a explicat, pentru publicatia mentionata, principalele avantaje ale amplasarii de baze avansate in tari precum Romania, Bulgaria sau Ungaria. In primul rand, George Allen atrage atentia asupra apropierii acestor tari de potentialele zone de conflict. In plus, nu este de neglijat faptul ca guvernele si populatia din regiunea est-europeana a dat dovada de o opinie favorabila Statelor Unite, spre deosebire de tarile occidentale, cu precadere Germania si Franta, unde prezenta militara americana nu este foarte dorita. De asemenea, criteriul costurilor mentinerii unor baze in aceste tari este important, deoarece, potrivit senatorului, "o garnizoana langa Bucuresti va costa mai putin decat o garnizoana langa Berlin". La randul sau, cotidianul Washington Post il citeaza pe generalul James Jones, seful fortelor armate americane din Europa si comandantul suprem al fortelor aliate din Europa (SACEUR), care apreciaza ca Romania si Bulgaria sunt "candidate foarte bune" pentru a gazdui noi baze americane. El subliniaza ca planul Pentagonului de a restringe sau inchide anumite obiective militare din Europa se refera la aproximativ 20 la suta dintre cele 499 de baze, dar nu la facilitatile de mare amploare, cum ar fi cea de la Ramstein (Germania), care prezinta inca un important interes strategic.
Surse:
TVR