Nouã rundã de finantare
Într-un comunicat de presã publicat pe site-ul guvernului, www.guv.ro, se aratã cã:
"O noua runda de finantare în valoare de 30 milioane euro, a fost lansata în cadrul Programului Interreg III B CADSES la sfârsitul lunii martie, la Berlin. Aceasta decizie a fost luata cu ocazia reuniunii Comitetului de Coordonare si a Comitetului de Monitorizare Programului Interreg III B CADSES .
Partenerii români care doresc sa înainteze proiecte în cadrul Programului Interreg III B CADSES o pot face în cooperare cu cel putin un partener dintr-un stat membru al Uniunii Europene participant în cadrul acestui program.
Proiectele trebuie sa vizeze una din urmatoarele 4 prioritati: promovarea dezvoltarii teritoriale si actiuni pentru coeziunea economica si sociala; dezvoltarea unor sisteme eficiente si durabile de transport si accesul la societatea informationala; promovarea si managementul peisajului natural si a mostenirii culturale si protectia mediului, managementul resurselor si prevenirea riscurilor naturale.
Proiectele vor trebui depuse, prin posta sau personal, între 14 aprilie si 17 iunie 2003, ora 18.00 (ora României) la sediul din Dresda, Germania, a Secretariatului Tehnic al programului, la urmatoarea adresa: Cadses Joint Secretariat, Rathaus, Postfach 120020, D –01001 Dresden.
În cadrul reuniunilor Comitetului de Coordonare si a Comitetului de Monitorizare a Programului Interreg III B CADSES au fost aprobate 34 de proiecte depuse spre finantare în cadrul primei runde de depuneri de proiecte. Dintre aceste 13 sunt realizate în colaborare cu parteneri din România.
La lucrarile reuniunilor au participat, reprezentantii nationali în cadrul Comitetului de Coordonare si a Comitetului de Monitorizare a programului, reprezentanti ai Secretariatului Tehnic de la Dresda, iar din partea Comisiei Europene, domnul Esben Poulsen, directorul Unitatii Interreg, din cadrul Directiei Generale Dezvoltare Regionala. Din partea României au participat reprezentanti ai Ministerului Integrarii Europene, precum si reprezentanti ai altor ministere (Ministerul Apelor si Protectiei Mediului si Ministerul Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei), membri ai Comitetului de Coordonare si ai Comitetului de Monitorizare a programului."