Premierul spaniol anunta retragerea trupelor din Irak
Noul premier spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero
a precizat ca i-a cerut ministrului apararii Jose Bono "sa faca tot
ceea ce este necesar ca trupele spaniole stationate în Irak sa se
întoarca acasa cât mai curând posibil".
Anterior anuntului, cei 16 ministri au depus duminica juramântul în
fata Regelui Juan Carlos. Noul premier spaniol, liderul Partidului Socialist,
Jose Luis Rodriguez Zapatero anuntase deja ca jumatate din numarul portofoliilor
ministeriale sunt detinute de femei, inclusiv cea de vicepremier.
Jose Luis Rodriguez Zapatero a depus sâmbata
juramântul în fata suveranului spaniol, având alaturi
o masa pe care se afla Constitutia tarii si o Biblie, deschisa la un capitol
din Vechiul Testament, paragrafe referitoare la respectarea juramintelor.
Noul premier a jurat sa apere Constitutia si si-a afirmat loialitatea fata
de rege.
Fara experienta guvernarii, dar cu ajutoare de nadejde
În vârsta de 43 de ani, Jose Luis Rodriguez Zapatero nu a detinut vreun post ministerial. Are relativ putina experienta în politica si nu a fost testat pâna acum în privinta capacitatilor sale organizatorice. Este poate si motivul pentru care înca de la început vrea sa-si asigure colaborarea unor politicieni experimentati.
Zapatero declarase anterior ca trupele din Irak trebuie sa aiba un mandat
clar din partea ONU
Miguel Angel Moratinos - care a preluat externele - a fost timp de sapte ani trimisul Uniunii Europene în Orientul Mijlociu.
Moratinos a iesit de altfel de câteva ori în apararea noului premier, dupa alegerile de luna trecuta, mai ales în urma angajamentului acestuia de a retrage soldatii spanioli din Irak în cazul în care Natiunile Unite nu vor prelua ele controlul pâna pe 30 iunie, data pâna la care, afirma administratia americana, ar urma sa aiba loc transferul de suveranitate.
O alta persoana cu multa experienta este Pedro Solbes, fost comisar al Uniunii Europene, care a fost numit la finante.
Este de asteptat ca Miguel Angel Moratinos sa se deplaseze în curând la Washington, ca sa discute cu administratia americana pozitia Spaniei legata de razboiul din Irak.
Jose Luis Rodriguez Zapatero promisese în schimb ca tara sa îsi va mari contingentul din Afganistan.
Sursa: BBC