PRIMA PAGINA

Avalansa euro

 

Moneda unica europeana si-a continuat, ieri, ascensiunea in raport cu dolarul, atingand un nou maxim istoric, 1,1358 dolari, valoarea atinsa in cursul tranzactiilor de dimineata. Pe parcursul zilei s-au inregistrat mici corectii, care au dus euro, ieri dupa-amiaza, la 1,133 dolari.
Aceasta ascensiune reprezinta un motiv de ingrijorare pentru statele din Europa, zona euro confruntandu-se cu o situatie economica dificila, marcata de rate mici de crestere si de aprecierea monedei unice, care diminueaza competitivitatea exportatorilor din regiune, intrucat produsele lor sunt mai scumpe.
Pe piata autohtona, moneda europeana a urmat miscarea de la nivel international. Cursul oficial anuntat de BNR pentru astazi este 37.495, cu 125 de unitati mai mult decat in ultima sedinta de tranzactionare. De la inceputul anului, euro a castigat 7% in fata leului, in timp ce deprecierea in raport cu cosul valutar (40% dolar si 60% euro) a fost de 4%. Anul trecut, aprecierea euro a fost de peste 25% in raport cu leul si aproape 16% fata de dolar. Analistul economic Ionut Popescu vede deprecierea monedei nationale ca o reactie naturala la ceea ce se intampla pe pietele externe. „Acesta este efectul globalizarii si al faptului ca Romania s-a integrat in economia mondiala. Ne atinge in bine si in rau, deoarece orice se intampla in economie are ambele efecte“, a spus Popescu.
Efectul negativ este ca accizele in Romania la carburanti, alcool, tigari, cafea sunt exprimate in euro, iar aprecierea acestei monede duce la majorarea valorii in lei, care se traduce in final in preturi mai mari.
Totodata, exista riscul cresterii preturilor si la marfurile din import de pe relatia Uniunea Europeana. Aprecierea monedei unice este o veste buna pentru exportatori. Circa doua treimi dintre exporturile romanesti au ca destinatie UE si, prin urmare, aceste marfuri sunt denominate in euro.
In conditiile unei cresteri semnificative, cei mai afectati au fost aceia care au luat credite sau au incheiat contracte de leasing exprimate in aceasta moneda. Pe langa dobanda perceputa de institutia creditoare, la costurile imprumutului se adauga si cele provenite din devalorizarea accentuata a leului. Astfel, daca o persoana a luat un credit la inceputul anului trecut, acum ajunge sa plateasca o dobanda exprimata in lei mai mare cu circa 32%.
Imprumutul in euro nu pare a fi o optiune nici pe termen scurt. Analistii apreciaza ca euro se va aprecia fata de dolar pana la sfarsitul anului la 1/1,2.
Miscarea va fi urmata, inevitabil si de leu.

 

Sursã: Cotidianul