PRIMA PAGINA

NATO dispune de o strategie noua

 

George Robertson a declarat, marti, ca parteneriatul NATO din timpul razboiului rece nu mai exista, dar ca Alianta elaboreaza o noua strategie pentru a face fata amenintarilor aparute dupa 11 septembrie 2001, relateaza AFP. Secretarul general al NATO este de parere ca strategiile de securitate ale Statelor Unite si Europei sunt in continuare compatibile, in pofida divergentelor cauzate de razboiul din Irak. "Acest lucru nu inseamna ca parteneriatul din timpul razboiului rece dintre Europa si America de Nord mai exista. Parteneriatul respectiv a incetat de ceva vreme", a adaugat Robertson.

Robertson sustine ca, in pofida divergentelor referitoare la razboiul din Irak, NATO a reusit sa depaseasca situatia de criza si si-a revenit. Desi au existat divergente intre Statele Unite si Franta, Germania si Belgia - state care s-au opus razboiului din Irak -, secretarul general al NATO a declarat ca organizatia dispune de o noua doctrina, dupa ce Alianta s-a confruntat cu terorismul, cu problemele din Afganistan si Irak si cu crizele regionale din Balcani si Africa Centrala.

Desi evolutia generala a situatiei in materie de securitate este buna, secretarul general al NATO a avertizat ca statele europene nu aloca bugete destul de mari pentru aparare, in pofida initiativelor recente de constituire a unei forte europene de interventie rapida.
Robertson a remarcat ca exista, in continuare, o diferenta intre ceea ce inseamna NATO pe hiartie si ce este Alianta in realitate. Conform documentelor, NATO poate mobiliza 1,2 milioane de militari insa, in practica, daca Statele Unite si Franta (care nu face parte din structura militara a organizatiei) nu sunt luate in calcul, restul Aliantei Nord-Atlantice poate mobiliza doar 80.000 de soldati.

 

Sursa: TVR