Integrarea Republicii Moldova in UE
Planul de actiune propus Republicii Moldova de Comisia Europeana, cu ocazia vizitei la Bruxelles a presedintelui Vladimir Voronin, nu are nici o legatura cu ambitiile acestei tari de a fi admisa in UE, a declarat pentru Europa Libera Diego de Oyeda, purtatorul de cuvant pentru relatii externe al Comisiei. Voronin a facut o vizita de doua zile la Bruxelles, unde s-a intalnit, printre altii, cu Romano Prodi, presedintele Comisiei Europene. Diego de Oyeda a afirmat ca este vorba despre un plan care se inscrie in strategia mai larga a Uniunii fata de cei care ii vor fi vecini dupa finalizarea extinderii. "Daca va exista suficienta vointa politica din partea noilor nostri vecini, de pilda, din partea Moldovei, noi suntem pregatiti sa ne asezam la masa de lucru si sa schitam un plan de actiune care sa cuprinda masurile pe care le vom lua impreuna pentru ca Republica Moldova, cu sprijin din partea Uniunii, sa se apropie mai mult de piata, de economia noastra comuna", a declarat oficialul Comisiei. Pentru indeplinirea acestui obiectiv, UE cere reforme politice si economice, a caror aplicare va fi urmarita indeaproape. "Pentru Moldova, includerea in Uniune nu este o optiune si nici nu stim daca va fi vreodata", a mai afirmat Diego de Oyeda.
Sursa: Gardianul