PRIMA PAGINA

Libera circulatie a lucratorilor

 

Daca tara noastra va intra in Uniunea Europeana in 2007, muncitorii romani vor putea sa lucreze liber in tarile UE abia din 2009. Astfel, Romania va trebui sa accepte o perioada de tranzitie de 2+3+2 ani, pentru libera circulatie a lucratorilor, si sa sustina aplicarea de masuri echivalente pentru statele membre care nu vor permite muncitorilor nostri sa lucreze liber in acele tari, imediat dupa integrare. "Romanii care, la acel moment, muncesc legal in UE pe o perioada mai mare de un an nu vor face obiectul acestei perioade de tranzitie", a decla-rat Vasile Puscas, negociatorul- sef cu UE. Liderii BNS sunt de acord cu perioada de tranzitie si sustin incheierea a cat mai multe acorduri bilaterale cu statele membre, inainte si pe parcursul intregii perioade de tranzitie solicitate de UE.

Conform acquis-ului comunitar, orice cetatean dintr-un stat membru al UE poate munci liber in alt stat membru. Unele tari din Uniune considera, insa, ca piata muncii le-ar putea fi distorsionata de lucratorii din noile state membre si, de aceea, UE a solicitat ca acestia sa poata munci liber in acel stat, dupa 2, 5 sau 7 ani de la data aderarii. Statul membru UE care solicita aceasta perioada de tranzitie poate limita libera circulatie a lucratorilor pentru 2 ani, dupa care, pentru a obtine inca 3 ani, trebuie sa demonstreze ca piata muncii ii este distorsionata de lucratorii din noile tari membre, iar pentru ultimii 2 ani este necesara demonstrarea unei perturbari grave a pietei muncii. Pana in prezent, numarul romanilor care lucreaza mai mult sau mai putin legal peste granite este de peste 900.000. Numai in 2002, Politia italiana a eliberat permise de munca pentru 83.000 de romani, dar cifrele neoficiale arata ca numarul "ilegalistilor" este de peste 500.000. Vesti bune vin dinspre Albania: Guvernul acestei tari a hotarat desfiintarea unilaterala a vizelor pentru romani. Nu se limiteaza numarul de intrari, iar taxa este de 10 euro. Albania devine astfel o portita de iesire pentru romanii care nu vor mai avea rabdare pana in 2009.

 

Sursa: Gardianul