PRIMA PAGINA

Planul de masuri prioritare

 

Intr-un comunicat de presa publicat pe site-ul guvernului, www.guv.ro, se arata ca:

"In sedinta de Guvern din data de 5 iunie 2003, a fost analizat stadiul realizarii, pâna la 31 mai 2003, a Planului de masuri prioritare pentru integrare europeana, alcatuit pe baza foii de parcurs prezentate la Consiliul European Copenhaga, din decembrie 2002, si actualizat pe baza Parteneriatului revizuit pentru aderare adoptat la 26 martie 2003.


În noua sa forma, planul contine un numar de 56 de masuri cu termen permanent de realizare, iar pentru 20 dintre acestea s-au înregistrat progrese pâna la data mentionata, remarcându-se, în mod special, succesele înregistrate în domeniul cresterii capacitatii de asumare a obligatiilor de stat membru si a luptei împotriva coruptiei.

Totodata, 26 de masuri au fost realizate în avans fata de termenele prevazute, majoritatea acestor sarcini fiind legate tot de cresterea capacitatii de asumare a obligatiilor de stat membru si de combaterea coruptiei, precum si de îndeplinirea programului legislativ.

Din totalul de 51 de masuri scadente în luna mai 2003, pe cele 11 prioritati ale planului, au fost îndeplinite 34, iar din cele 152 masuri care au termen scadent trimestrul II a.c., s-a raportat stadiul realizarii pentru un numar de 117 masuri.

S-a remarcat faptul ca unele ministere, ca de exemplu cel al Finantelor Publice, au înteles rolul revizuirii planului si au devansat termenele stabilite pentru realizarea anumitor masuri.

De asemenea, s-a constatat ca unele masuri existente au fost detaliate în noua versiune a planului, rezultând astfel noi sarcini. Cele mai multe dintre acestea se refera la anumite capitole de negociere: capitolul 9 - “Politica în domeniul transporturilor”, capitolul 13 - “Politicile sociale si ocuparea fortei de munca”, capitolul 24 - “Cooperarea în domeniul justitiei si a afacerilor interne”, capitolul 22 - “Protectia mediului înconjurator”, capitolul 18 - “ Educatia, formarea profesionala si tineretul” si capitolul 16 – “Întreprinderile mici si mijlocii”. "