PRIMA PAGINA |
Într-un comunicat de presã publicat pe site-ul guvernului, www.guv.ro, se aratã cã:
"România îsi va modifica legislatia pentru a elimina toate barierele din calea liberei circulatii a serviciilor, astfel ca, pâna la data aderarii la UE, legile românesti sa fie pe deplin armonizate cu acquis-ul comunitar.
Prezent marti, 2 iulie a.c., la reuniunea Grupul de lucru privind identificarea barierelor din cale liberei circulatii a serviciilor (format din reprezentanti ai institutiilor cu atributii in domeniu), dl. Vasile Puscas, negociator sef cu UE, ministru delegat a aratat: Trebuie sa depistam toate barierele în calea liberei circulatii a serviciilor în timp cât mai scurt, pentru a deschide negocierile la capitolul 3 cât mai repede, în timpul presedintiei daneze. Trebuie sa modificam legislatia în urmatorii doi ani, iar aplicarea noilor prevederi se va face fie de la intrarea în vigoare a legilor, fie de la data aderarii României la UE. Daca dorim sa aderam la Uniunea Europeana, trebuie sa avem aceleasi reglementari care guverneaza piata unica europeana.
Principalele bariere depistate în legislatia româneasca în calea liberei circulatii a serviciilor se refera în special la obligativitatea detinerii cetateniei române, a rezidentei în România, a apartenentei la o asociatie româneasca pentru a putea practica o anumita profesie sau la obtinerea unor licente de practica oferite doar de o institutie nationala. Principalele domenii analizate sunt serviciile financiare (activitatea bancara, a valorilor mobiliare, activitatea contabililor) si cele nefinanciare (prestare a serviciilor medicale, veterinare, de avocat, farmacist, prestarea unor activitati turistice, semnatura electronica, obtinerea de licente pentru comert, fabricare de produse alimentare, licente pentru exploatari industriale, energetice etc.)
România este prima dintre statele statele candidate care a instituit un grup de lucru pentru a identifica si a elimina barierele legislative din calea liberei circulatii a serviciilor. În România, Grupul este constituit din reprezentanti ai majoritatii ministerelor si ai altor institutii cu atributii în domeniul serviciilor. Grupul românesc de lucru spera sa transmita Comisiei Europene, pâna la sfârsitul lunii iulie a.c., un document cu principalele elemente din legislatia româneasca ce vor fi modificate pentru a realiza concordanta cu acquis-ul comunitar.
Un grup similar celui din România a fost instituit si în Uniunea Europeana, pentru a se realiza Strategia Pietei Interne a Serviciilor, în scopul de a reforma acest sector în Uniune, realizând o punte de legatura între domenii, fara a se mai concentra exclusiv pe serviciile financiare, profesionale sau de transport."
ELIMINAREA
BARIERELOR