SUA au nevoie de Europa
Statele Unite ale Americii au nevoie de Europa, iar dupa victoria militara din Irak este necesar un efort comun de lunga durata, care sa vizeze democratizarea in toata zona Orientului Mijlociu, a declarat Joschka Fischer, ministrul german de externe. "Aceasta sarcina nu se va putea masura in saptamani sau luni, ci in ani si decenii", a afirmat diplomatul german, citat de cotidianul "Financial Times Deutschland".
El si-a reluat discursul conciliant la adresa Statelor Unite, strategie pe care Berlinul a adoptat-o dupa ce liderii de la Washington au anuntat racirea relatiilor bilaterale, dupa decizia Germaniei de a nu oferi un sprijin total in razboiul din acest an. "Imediat dupa ce s-a tras primul foc de arma am fost constienti ca, in pofida opozitiei fata de razboi, noi, europenii, - si Germania ca parte esentiala a Europei - nu puteam avea interesul de a nu se castiga pacea". Fischer considera ca divergentele trans-atlantice pe tema Irakului au fost depasite.
Referitor la o eventuala implicare a Germaniei in actiunile de stabilizare a Irakului, Fischer a spus ca responsabilitatea ii revine coalitiei care a purtat razboiul, iar Germania nu este "parte" a acestei coalitii.
Sursa: Gardianul