Blair justifica interventia in afacerile interne ale altor state
Comunitatea internationalã are responsabilitatea
de a proteja populatiile amenintate de prãbusirea statelor lor, a
afirmat premierul britanic, Tony Blair, potrivit cotidianului The Independent.
În acest fel, Tony Blair justificã interventia în Irak,
chiar dacã armele de distrugere în masã, care au reprezentat
pretextul actiunii militare împotriva lui Saddam Hussein, nu au fost
descoperite pe teritoriul irakian.
Aceastã declaratie figureazã într-un document al Downing
Street si a dat nastere unor discutii aprinse între premierul Tony
Blair si cancelarul german, Gerhard Schroeder, aflat în aceste zile
la Londra. Liderul german s-a opus declansãrii rãzboiului
din Irak în absenta unui mandat al Natiunilor Unite.
„Atunci când o populatie este supusã la mari suferinte,
în urma unui rãzboi intern, a unei insurectii sau a unui esec
al statului, si când statul în cauzã nu vrea sau nu poate
sã opreascã sau sã evite aceste suferinte, principiul
neingerintei în afacerile interne este surclasat de protectia comunitãtii
internationale", a subliniat premierul britanic.
Declaratia lui Blair a fost fãcutã într-un moment în
care, în Marea Britanie, s-au accentuat criticile la adresa sefului
Executivului, care este acuzat cã a exagerat amenintarea reprezentatã
de arsenalul irakian.
Sursa: Azi