Capitolul Uniunea Vamala
Intr-un comunicat de presa publicat pe site-ul guvernului, www.guv.ro, se arata ca:
"Pâna la sfârsitul lunii septembrie, România trebuie sa se afle cu angajamentele la zi în ceea ce priveste capitolul de negociere „Uniunea Vamala”, a solicitat astazi Ministrul Delegat, Negociator Sef cu Uniunea Europeana, dl. Vasile Puscas. Delegatia sectoriala pentru capitolul „Uniunea Vamala” a analizat în reuniunea de astazi, 15 iunie 2003, progresele înregistrate în ultimul semestru în îndeplinirea angajamentelor asumate în cadrul negocierilor.
La reuniunea de astazi au mai participat dl. Tudor Tanasescu, directorul Directiei Generale a Vamilor, dl Leonard Orban, Negociator Sef adjunct cu UE, precum si reprezentanti ai Ministerului Finantelor, Ministerului Integrarii Europene, DGV si ANCESIAC.
De la închiderea provizorie a capitolului de Uniune Vamala, în noiembrie 2002, Administratia Vamala a continuat transpunerea legislatiei vamale (alinierea la regulile de origine a produselor, procedurile simplificate de vamuire, antrepozitarea vamala, combaterea contrabandei), a întreprins masuri pentru îmbunatatirea procedurilor la vamuire (noi norme tehnice cu privire la documentul administrativ unic), combaterea coruptiei (prin continuarea aplicarii Planului de Actiune pentru combaterea coruptiei în rândul personalului vamal, cresterea gradului de implicare a publicului, stabilirea unui sistem de sanctiuni, cooperare inter-institutionala etc).
Prioritatea în perioada urmatoare, au aratat participantii la reuniune, este îndeplinirea angajamentelor amânate de la sfârsitul anului 2002: adoptarea legii privind regimul de control al exporturilor de produse cu dubla utilizare (proiectul a fost aprobat de Senat), reglementarile privind categoriile de bunuri scutite de taxe vamale (aflat în faza finala de avizare interministeriala, urmând a fi aprobat cât de curând de Guvern) si finalizarea unui proiect de act normativ referitor la informatizarea sistemului vamal (care se va realiza odata cu îndeplinirea altor angajamente, cum sunt realizarea interoperabilitatii cu sistemele UE, a Sistemului Informatic Integrat Vamal etc., cu termene în 2004 si 2005
Negociatorul Sef cu UE, dl Vasile Puscas, a declarat: „Am propus Directiei Generale a Vamilor sa transmita trimestrial un raport de progrese, punând accentul pe stadiul derularii strategiei IT, pe rezultatele aplicarii masurilor de crestere a capacitatii administrative a Administratiei Vamale si pe securizarea frontierelor. De asemenea, este necesar ca masurile care sunt programate pentru anul viitor sa fie incluse în proiectul de buget pentru 2004, care se afla în curs de elaborare.”
La propunerea Negociatorului Sef, delegatia sectoriala se va reuni trimestrial, pentru a analiza stadiul îndeplinirii angajamentelor asumate de România în negocieri si rapoartele de progrese ce urmeaza a fi înaintate Comisiei Europene. "