PRIMA PAGINA

Macelari pentru Spania

 

Azi si maine, Oficiul pentru Migratia Fortei de Munca organizeaza, la sediul din str. Valter Maracineanu nr. 1-3 Bucuresti, preselectia pentru angajarea de macelari care vor sa lucreze in Spania. Numarul de posturi disponibile este 59. Cei interesati trebuie sa aiba varsta pana in 35 de ani, constitutie fizica solida si un an de experienta in domeniul sacrificarii, taierii si transarii animalelor sau 3 ani de experienta in exploatari agricole si de crestere a animalelor. La preselectie este suficienta prezentarea documentelor care sa ateste experienta in domeniu, dar, ulterior, dosarul trebuie completat cu copii dupa buletin de identitate si pasaport (actele trebuie sa fie valabile minimum 6 luni), copie legalizata dupa carte de munca (toate paginile scrise), copie legalizata dupa diploma de studii si calificare, cazier judiciar, adeverinta de la medicul de familie -care sa ateste ca titularul este clinic sanatos- si 3 poze tip pasaport. Contractele de munca se vor incheia pentru o perioada initiala de 1 an, dar cu posibilitatea prelungirii. Salariul brut va fi de 11.650 euro pe an, la care se vor adauga prime anuale de pana la 2.000 euro. Programul de lucru - 40 de ore pe saptamana.

 

Sursa: Adevarul