Raport asupra dezvoltarii umane
In „Raportul
asupra dezvoltarii umane“ realizat, anul acesta, de Organizatia Natiunilor
Unite, Romania ocupa printre ultimele locuri intre tarile europene in ceea
ce priveste nivelul de dezvoltare. Pentru o tara al carei scop declarat
este integrarea in Uniunea Europeana peste patru ani, diferentele prezentate
de acest raport ne situeaza din punct de vedere social mult in urma celor
carora am dori se le devenim parteneri. Daca in ceea ce priveste educatia
si egalitatea dintre sexe Romania inregistreaza o evolutie pozitiva, nivelul
de trai este mai degraba comparabil cu cel al tarilor din America Latina.
Potrivit studiului realizat de ONU, Romania a inregistrat un regres in ceea
ce priveste nivelul PIB pe cap de locuitor, cel mai mare nivel fiind inregistrat
in 1987. In momentul de fata, Romania inregistreaza un nivel al PIB pe cap
de locuitor de 5,8 dolari, in timp ce tari precum Franta, Germania sau Marea
Britanie, au au PIB pe cap de locuitor care nu scade sub 25 de dolari, iar
in tari ca Slovenia ajunge la 15 dolari. Potrivit raportului ONU, 2% dintre
romani traiesc cu mai putin de un dolar pe zi. In ceea ce priveste conditiile
de viata in mediul rural, Romania este una dintre putinele tari unde persoanele
din mediul rural au acces la apa curenta doar in proportie de 16%, spre
deosebire de tari precum Slovenia, Polonia sau Ungaria, unde procentul este
de 98%-100%. O comparatie poate fi facuta cu zona sahariana a Africii, unde
accesul la apa in zona rurala este de 44%.
Doar 53% dintre romani au, potrivit studiului ONU, acces la serviciile medicale.
Situatia este motivata de numarul foarte mic de medici la 100.000 de locuitori
spre deosebire de alte state. Daca in Romania sunt 191 de medici pentru
100.000 de locuitori, in Spania numarul lor este de 436, Norvegia are 413,
iar Grecia 392 de medici. Sanatatea nu pare a fi nici pe departe o prioritate
pentru autoritatile romane, care au printre cele mai mici cheltuieli cu
sanatatea pe cap de locuitor. Daca Statele Unite cheltuie anual 4400 de
dolari pe cap de locuitor, Germania cheltuie 2700 de dolari, iar Marea Britanie
1800 de dolari, romanii beneficiaza de 190 de dolari pe cap de locuitor.
Referitor la utilizarea noilor tehnologii, raportul ONU arata ca Romania
mai are mult de lucrat pana sa ajunga la nivelul celorlalte state, chiar
daca in ultimii 10 ani s-au facut progrese vizibile. Daca in 1990 numarul
utilizatorilor de Internet era nul, in 2001 acesta a ajuns la 4,5% din populatie.
O situatie similara se inregistreaza in cazul persoanelor care au un computer
personal, acestia reprezentand 3,5% din populatie, in 2001, in timp ce in
Croatia, Cehia si Estonia ponderea persoanelor care detin un PC fiind de
17-18%. In Austria, Germania si Canada numarul lor depaseste 45% din populatie.
Studiul ONU nu omite nici problemele legate de victimele violentei sau criminalitatii.
Din acest punct de vedere, Bucurestiul este una dintre capitalele cu un
grad destul de ridicat al violentei. Potrivit studiului citat, 25,4% dintre
bucuresteni au fost victimele violentei. O diferenta notabila o regasim
in evaluarea numarului victimelor coruptiei. Daca ponderea bucurestenilor
afectati de coruptie este de 19%, in orase precum Budapesta sau Praga, procentul
este de numai 9%, respectiv 5,7%. In Finlanda, Danemarca sau Belgia doar
0,2% din populatie a fost afectata de coruptie.
Sursa: Cotidianul