PRIMA PAGINA

Romanii si produsele de igiena

 

Toate studiile de piata arata ca romanii sunt ultimii din Europa la consumul de pasta de dinti, detergenti, sapun, sampon, balsam pentru rufe si alte produse pentru igiena.

Mai mult, o parte din produsele respective sunt achizitionate cu pliculetul sau punguta. Un european consuma, in medie, 20 de tuburi de pasta. Dar pentru compensatie, suntem pe locul doi la consumul de spirtoase.

Taranii o folosesc o data pe saptamana

In medie, un roman foloseste cel mult un tub de pasta de dinti pe an, 3 kilograme de detergent si 3 kilograme de sapun de rufe. Potrivit Organizatiei Patronale a Produselor Cosmetice, explicatia rezultatelor acestei statistici sta in faptul ca peste 60% din populatia Romaniei, care locuieste in mediul rural, se spala pe dinti cel mult o data pe saptamana. Spalarea rufelor cu sapun de casa si inmuierea manuala a acestora sunt obiceiuri la care, chiar si cei care au masini de spalat performante renunta cu greu. Pentru a economisi detergent, consumatorii folosesc aceeasi apa pentru mai multe randuri de rufe.

Mai putin de un deodorant pe an

Ultimul studiu realizat de institutul de cercetare a pietei ACNielsen arata ca, anual, un roman foloseste un singur deodorant. Potrivit institutului amintit, in perioada mai 2002-aprilie 2003, s-au comercializat 16-18 milioane de deodorante, ceea ce releva faptul ca, la o populatie de 21 de milioane, exista un consum mediu de un deodorant la 1-3 persoane. Totodata, studiul releva o scadere a vanzarilor cu 1,8 milioane de bucati, comparativ cu anul trecut. Magazinele alimentare reprezinta cel mai important canal de distributie pentru aceste produse. In topul vanzarilor se afla deodorantele pentru femei (peste 61%), in timp ce produsele de acest tip pentru barbati au o cota de numai 36,4%. Deodorantele unisex au cota de vanzare de 1,8%.

Barbatii se spala pe cap de 2,65 ori pe saptamana, iar femeile, de 2,13 ori. Pe masura ce persoanele inainteaza in varsta, frecventa de spalare pe cap scade simtitor, de la 2,82 ori pe saptamana pentru persoanele in varsta de 18-24 ani, la 1,85 ori pe saptamana pentru persoanele in varsta de 55-65 ani. Numarul mediu de sampoane folosite depinde de venitul pe membru de familie. Locuitorii din Moldova si cei din Banat sunt mai interesati de caracteristica samponului de a nu provoca matreata, cei din Muntenia si Ardeal, de parfumul placut, iar cei din Bucuresti, de caracteristica samponului de a da volum parului.

 

Sursa: Gardianul