PRIMA PAGINA

Berlusconi si Schroder s-au impacat la Verona

 

Seful guvernului italian, Silvio Berlusconi, si cancelarul german, Gerhard Schroder, au refacut sambata, la Verona, bunele relatii dintre cele doua parti, printr-o discutie calificata drept "foarte amicala", transmite AFP. "Nu putem vorbi despre ameliorarea relatiilor dintre cele doua tari de vreme ce nu a existat nici o deteriorare. Raporturile noastre au fost mereu excelente", a declarat Berlusconi, intr-o conferinta de presa comuna. "Nici relatiile dintre cele doua tari, nici cele personale nu au fost afectate", a declarat si cancelarul german, desi a recunoscut ca s-a inregistrat o "iritare" in luna iulie. Cei doi lideri si-au exprimat vointa comuna de a respecta termenele adoptarii viitoarei Constitutii europene. Conferinta interguvernamentala, care va avea misiunea de a finaliza acest proiect de Constitutie, "nu ar trebui sa declanseze o discutie pe fiecare articol", a apreciat Berlusconi. "Acest lucru va face imposibila respectarea calendarului", a subliniat el, adaugand ca, in opinia sa, este posibila adaugarea a pana la trei amendamente la textul elaborat de Conventia pentru Viitorul Europei. Si Schroder a apreciat ca textul trebuie adoptat ca atare, exprimandu-si temerea ca discutiile pe un anumit punct sa nu deschida o adevarata "Cutie a Pandorei". In ceea ce priveste temele internationale, cancelarul a amintit ca Italia si Germania, desi au avut opinii diferite despre razboiul din Irak, saluta implicarea fortelor lor in Afganistan. Procesul de reconstructie nationala din Afganistan trebuie "sa devina un model pentru alte tari", a declarat Schroder. "In Irak, independent de opinia fiecarei tari in momentul declansarii razboiului, trebuie actionat pentru ca regiunea sa fie stabilizata. Acest lucru este valabil si pentru Orientul Mijlociu", a adaugat el. Cancelarul a precizat ca Berlusconi este de acord cu el asupra faptului ca este preferabil un angajament umanitar pentru reconstructie, insistand asupra rolului Natiunilor Unite. La inceputul lunii iulie, Berlusconi a dat nastere unui incident in Parlamentul European, comparandu-l pe deputatul german Martin Schulz cu un gardian nazist. Ulterior, un subsecretar de stat italian a atatat acest scandal, insultandu-i pe germani, ceea ce l-a facut pe cancelar sa-si anuleze vacanta in Italia. Primul act al refacerii relatiilor dintre Schroder si Berlusconi trebuia sa se petreaca vineri seara, cand cei doi urmau sa vizioneze spectacolul de opera Carmen, la Verona, insa seful guvernului italian a renuntat in ultima clipa. El si-a explicat decizia prin faptul ca fusese avertizat despre existenta unor grupari politice care ar fi folosit evenimentul pentru a provoca un incident international.

 

Sursa: Adevarul