Extinderea UE, realizari si provocari

 

La sfarsitul lunii martie a.c., cu doua saptamani inaintea Summit-ului de la Salonic, care a consfintit largirea Uniunii Europene cu inca 10 noi membri, Comisia Europeana a dezbatut un raport special intocmit de fostul premier olandez Wim Kok privind procesul de extindere al Uniunii Europene.

Obiectivul principal al raportului "Extinderea Uniunii Europene: Realizari si provocari" urmarea identificarea consecintelor extinderii UE. Pe langa prezentarea situatiei din cele 10 state care urmau sa semneze tratatele de aderare la Salonic la 1 mai a.c., raportul ia in considerare si cele doua state candidate pentru care negocierile de aderare se afla in desfasurare, Romania si Bulgaria, precum si Turcia.

Raportul elaborat de Wim Kok, la solicitarea presedintelui Comisiei Europene, Romano Prodi, nu este consacrat in mod exclusiv costului si avantajelor economice ale extinderii - crestere economica, mobilitate profesionala, convergenta economica, investitii straine directe etc. -, ci si dimensiunii politice a extinderii, cum ar fi anumite chestiuni de politica interna - protectia mediului, imigratia clandestina, lupta impotriva crimei organizate si a traficului de droguri - si de politica externa.

In raport sunt abordate, de asemenea, probleme, indoieli si temeri suscitate de extindere, atat in statele membre ale Uniunii, cat si in cele care urmeaza sa adere la forul comunitar. Temerile exprimate de cetatenii din spatiul "Celor 15" se refera, printre altele, la pierderea locurilor de munca si a unor avantaje, precum si la insecuritate - imigratie, crima etc -, iar in anumite tari candidate - la pierderea de suveranitate.

O agenda in cinci puncte

Potrivit raportului, costurile reale pe care le presupune procesul de extindere nu pot fi cuantificate numai prin prisma bugetului UE, deoarece efectele cele mai importante au fost deja resimtite atat in actualele state membre cat si in viitoarele state membre. Astfel, pentru "Cei 15", transformarile democratice si stabilitatea din Europa Centrala si de Est au condus la obtinerea unor beneficii semnificative, nu numai pe planul securitatii, ci si al prosperitatii economice, dezvoltarea rapida a comertului contribuind la crearea de oportunitati pentru libera initiativa, investitii, noi locuri de munca si o crestere economica a statelor din Europa Occidentala. Aceste beneficii vor fi consolidate si sporite, atat pentru membrii mai vechi, cat si pentru viitorii membri, o data cu realizarea procesului de extindere. Pentru ca extinderea europeana sa fie un succes, conditia esentiala insa este ca UE sa raspunda provocarilor majore care insotesc largirea comunitatii: redinamizarea performantelor economice, realizarea coeziunii interne si definirea unui rol politic major in cadrul relatiilor internationale.

Desi subliniaza faptul ca statele central si est-europene mai au inca o serie de lucruri de facut pentru realizarea integrarii, concluziile raportului arata ca beneficiile si oportunitatile oferite de extindere depasesc cu mult potentialele obstacole, costuri si riscuri implicate de acest proces. Wim Kok considera insa, ca gestionarea eficienta a procesului de extindere presupune elaborarea unei noi viziuni cu privire la ce poate sa faca Europa cu noii sai membri si modul in care trebuie sa procedeze. In acest sens, Kok propune o strategie pentru gestionarea schimbarii rezumata in cinci teme:

1. Actionand impreuna in Europa - perfectionarea procesului de luare a deciziilor si afirmarea vointei politice necesare pentru a elabora politici cu adevarat europene.

2. Relansarea economiei europene: bazata pe mai multa inovatie si reforma, pentru a asigura dezvoltarea, competitivitatea si crearea de noi locuri de munca in cadrul unei piete extinse.

3. Construirea unei Europe mai sigure pentru cetatenii sai - gestionarea eficienta a procesului de extindere prin intarirea colaborarii pe probleme de justitie si afaceri interne, oferind standarde superioare si o securitate sporita.

4. Dezvoltarea parteneriatului cu vecinii europeni - pe masura ce frontierele sale se extind, UE are nevoie de o politica de vecinatate care sa propage prosperitatea si stabilitatea in jurul sau.

5. O voce mai puternica a Europei in afacerile internationale - largirea Uniunii Europene ofera o mai mare autoritate, coerenta si influenta pe arena internationala.

Impreuna intr-o Europa extinsa

Wim Kok arata ca o data cu aprofundarea procesului de integrare a noilor membrii, accentul pus in trecut de "vechii" membri pe "acquis" - indemnuri si sfaturi adresate viitorilor membri cu privire la modul in care trebuie sa aplice reglementarile europene trebuie treptat schimbat, iar in momentul in care noile state vor deveni membri cu drepturi depline si parteneri egali - avand drepturi, dar si obligatii -formularile "noi" si "voi" vor trebui sa treaca la un alt registru - "noi impreuna". Pentru noii membri, marile schimbari vor fi in primul rand de ordin psihologic, o data cu transformarea lor din "subiecti de decizie" in "factori de decizie". Astfel, acestea vor trebui sa isi defineasca punctele de vedere in diferite domenii ale activitatii comunitare, fara a pierde din vedere insa necesitatea de a avea obiective comune si, uneori, de a realiza compromisuri, in cadrul unei Uniuni Europene extinse.

Potrivit raportului, actualul proces de extindere difera semnificativ de extinderile anterioare, mai ales prin trecerea Uniunii Europene la o noua scara de activitate - o scara de operare la nivel continental - care o poate face sa functioneze mai bine, sa aduca mai multa prosperitate pentru cetatenii sai si sa devina un actor in afacerile internationale.

Relansarea economiei europene

Raportul releva faptul ca perspectiva extinderii europene spre Europa Centrala si de Est a oferit deja o serie de beneficii economice iar realizarea unei Europe extinse va conduce la o crestere economica semnificativa.

Balanta economica pozitiva

Deschiderea accesului pe pietele central si est-europene a condus la cresterea rapida a relatiilor comerciale si de investitii, determinand castiguri economice substantiale. Astfel, in ce priveste balanta comerciala a UE, in perioada 1995-2000, ponderea relatiilor economice ale Uniunii Europene cu cele 10 state din Europa Centrala si de Est (inclusiv Romania si Bulgaria) a crescut treptat, in ceea ce priveste importurile - de la 44,4 miliarde de euro in anul 1995 la 97,5 miliarde de euro in 2000 (valoarea totala a importurilor pentru perioada 1995-2000 fiind de 387,7 miliarde de euro) iar in ceea ce priveste exporturile - de la 53,2 miliarde de euro in anul 1995 la 114,7 miliarde de euro in 2000 (valoarea totala a exporturilor pentru perioada 1995-2000 fiind de 494,1 miliarde de euro), excedentul balantei comerciale crescand de la 8,8 miliarde de euro in 1995 la 17,2 miliarde de euro in 2000 (104,4 miliarde de euro pentru perioada 1995-2000).

Ritm sustinut pentru statele din Europa Centrala si de Est

Extinderea va aduce perspective economice mai bune pentru actualele state membre, printre factorii care vor influenta acest lucru numarandu-se conditiile egale de concurenta pe piata largita, accesul la o forta de munca bine calificata, dar, mai ales, o cerere mai mare ca rezultat al procesului de crestere economica din noile state membre.

Pe fondul recesiunii mondiale datorata cresterii competitivitatii, in timp ce UE a cunoscut o incetinire a cresterii economice, statele central si est-europene candidate la Uniunea Europeana care urmeaza sa adere pana in 2007 au cunoscut o dinamica pozitiva, potrivit previziunilor Comisiei Europene acest trend urmand a se mentine si pentru perioada urmatoare. Astfel, pentru cele zece candidate la aderare in UE in "primul val" din 2004 - Polonia, Ungaria, Slovacia, Cehia, Slovenia, Lituania, Letonia, Estonia, Cipru si Malta - Comisia Europeana prevede pentru acest an o crestere medie a Produsului Intern Brut de 3,1%, iar pentru 2004 este prevazuta o crestere medie a PIB-ului acestor tari de 4%. Incluzand alte trei tari candidate, Romania, Bulgaria si Turcia, previziunile indica o crestere economica medie de 3,5% in 2003 si de 4,3% in 2004. De asemenea, prognozele FMI estimeaza, pentru 2003, o rata de crestere a PIB-ului real de 3,6% in Ungaria (3,9% in 2004), 2,8% in Polonia (4,1% in 2004), 1,9 in Cehia (3,3% in 2004), 3,2% in Slovenia (3,8% in 2004), 4% in Slovacia (4,2% in 2004), iar in cazul tarilor baltice acest indicator ar urma sa fie 5,3% in 2003 si 5,7% in 2004. Pentru Romania si Bulgaria, prognozele FMI prevad pentru 2003 o rata de 4,9% (5% in 2004) si, respectiv, 5% (5,5% in 2004)

Potrivit aprecierilor economistului-sef al Deutsche Bank, Norbert Walter, "statele din Europa Centrala si de Est au contribuit la cresterea economica a UE in ultimii cinci ani", fara aceste tari, "situatia economica din UE ar fi fost mai grava". Cu toate ca economiile central si est-europene au inregistrat rate semnificative de crestere timp de mai multi ani, din cauza faptului ca PIB-ul lor total reprezinta numai 5% din PIB-ul UE, impactul acestora asupra cresterii economice a Uniunii ramane insa unul limitat. Totusi, in ciuda marimii reduse a PIB-ului, aceasta regiune insumeaza aproape 100 milioane de consumatori, dovedindu-se o piata importanta pentru exporturile din majoritatea tarilor UE.

Mentinerea acestor rate de crestere vor avea drept consecinte reducerea treptata a decalajelor economice si sociale fata de UE, sporirea veniturilor si ridicarea standardelor sociale precum si scaderea tentatiei de a migra in alte tari ale UE.

Costuri bugetare modeste in raport cu beneficiile extinderii

Factorii care pot influenta acest lucru includ un volum mai mare de investitii, pe langa fluxul de capital din ultimii ani, care sa conduca la cresterea in continuare a productivitatii, calificarilor si transferului de tehnologie, un cadru juridic si economic stabil oferit de apartenenta la UE, acordarea de asistenta din fonduri comunitare.

Incepand cu anii 90, in vederea pregatirii aderarii, UE a investit in tarile candidate, cheltuielile bugetare in acest sens ridicandu-se la peste 3 miliarde de euro pe an. Astfel, cheltuielile pentru programul PHARE (Intarirea institutiilor democratice si a administratiei publice) au totalizat 6767,16 milioane de euro, iar pentru perioada 2000-2003 este prevazuta alocarea sumei de 6240 milioane de euro, pentru programul ISPA (Infrastructura de transport si mediu) - pentru perioada 2000-2003 va fi alocata suma de 4160 de milioane de euro iar pentru programul SAPARD (Agricultura si dezvoltare rurala) - in perioada 2000-2003, 2800 milioane de euro. Potrivit raportului, dupa aderare, cheltuielile nete ale UE pentru noile state membre vor fi modeste. Conform acordului realizat de la Copenhaga, in 2002, costurile, incepand cu 2004 si pana la sfarsitul anului 2006, vor fi de maximum 40,8 miliarde euro, suma in care sunt incluse subventiile agricole, investitiile in infrastructura si ajutoarele regionale, precum si fondurile destinate cresterii sigurantei nucleare, ameliorarii administratiei publice si a securitatii la frontiere. In acelasi timp, noii membri vor plati contributii de aproximativ 15 miliarde de euro la bugetul UE, si - pentru ca exista posibilitatea ca acestia sa nu aiba capacitatea sa foloseasca integral banii alocati - cheltuielile bugetare nete alocate extinderii, pana in 2006, calculate ca numerar efectiv platit, vor fi probabil de aproximativ 10 miliarde de euro (unele din fondurile alocate lor, cum ar fi fondurile structurale si de coeziune, care trec printr-un proces complicat pana la plata efectiva, se vor plati dupa 2006).

Wim Kok apreciaza ca, desi semnificativa pentru noile state membre, aceasta cheltuiala bugetara a UE este totusi modesta pentru UE, din punctul de vedere al realizarii cresterii economice si al sprijinirea stabilitatii politice. In sustinerea acestei afirmatii, Kok arata ca aceasta cheltuiala este mai mica decat costul campaniei de razboi si reconstructie din Kosovo, care a depasit 10 miliarde de euro, iar - din punct de vedere al PIB-ului - este mult mai mica decat resursele alocate de Germania reunificarii sale in anii 90.

Impactul extinderii asupra bugetului UE in perioada de dupa anul 2007 depinde de cum anume se va restructura bugetul, iar in ce priveste cheltuielile, in special politica agricola comuna si dezvoltarea economica a zonelor si sectoarelor mai sarace vor necesita costuri mai importante. Potrivit studiilor privind evolutia bugetului UE dupa extindere, costurile extinderii sunt influentate in mare masura de "compensatiile" pe care actualele state membre le vor primi sau nu pentru reducerea, in propriile lor regiuni, a cheltuielilor din fondurile structurale pe masura ce acestea devin relativ mai bogate in cadrul unei Uniuni extinse.

Aderarea noilor state - o sansa pentru reformarea politicilor UE

Potrivit raportului, aderarea noilor membri da Uniunii Europene sansa de a-si reforma politicile economice si sociale in domenii unde se simte deja nevoia unor astfel de reforme. Extinderea nu este o amenintare, ci un imbold pentru reinnoire. UE poate sa invete de la noii membri si din experienta acestora in realizarea reformelor economice si sociale. Unii dintre acestia au operat schimbarile necesare mai rapid decat actualii membri ai UE.

Extinderea si schimbarile pot sa aduca beneficii pe termen lung, dar trebuie tinut cont si de faptul ca aparitia acestora poate fi precedata de o serie de costuri si ca vor exista atat castigatori, cat si invinsi. Prin urmare, reusita in fata acestei provocari va depinde de modul in care se gestioneaza schimbarea.

Concluzii si recomandari

In concluzie, autorul raportului considera ca, in vederea extinderii, este necesar ca politicile europene si nationale sa acorde prioritate cresterii economice si convergentei reale intre actualele si viitoarele state membre, aceasta insamnand o rata a cresterii globale mai mare pentru UE-25. Efectele pe termen lung vor fi reducerea diferentelor sociale si economice in interiorul Uniunii si stimularea crestere economica in vechile state membre, ca urmare a dinamismului noilor state membre. In ceea ce priveste cadrul bugetar, deciziile care urmeaza a fi luate in 2006 trebuie sa tina cont, in opinia lui Wim Kok, de reconsiderarea componentei asistentei structurale, de alocarea unor noi cheltuieli, diferite de cele prevazute pentru fondurilor structurale, care sa fie orientate pe dezvoltare economica (cheltuielile destinate cercetarii si dezvoltarii tehnologice) iar in ceea ce priveste politica agricola comuna, aceasta va trebui sa continue sa se orienteze inspre transferarea asistentei dinspre segmentul preturilor si cantitatilor spre o politica a calitatii si de dezvoltare rurala dinamica, menita sa sprijine, si mai putin sa controleze, migratia fortei de munca dinspre sectorul agricol din noile state membre.

 

Sursa: Ziua