Germania participa la forta de reactie NATO
Germania intentioneaza sa participe cu 5.000
de militari la viitoarea forta de reactie a NATO, care va fi alcatuita din
21.000 de militari, a informat, luni, cotidianul german Berliner Zeitung,
citand surse din cadrul Ministerului german al Apararii, transmite AFP.
Contributia germana la aceasta unitate va consta in forte specializate in
detectarea armelor nucleare, biologice si chimice, in vase dragoare de mine
si in sase avioane militare Tornado, a anuntat cotidianul citat.
"Participarea germana corespunde importantei noastre reale si rolului
viitor pe care il doreste Germania in cadrul NATO", conform unei note
interne a Ministerului Apararii.
Primele unitati ale acestei forte, capabile de mobilizare in perioade foarte
scurte si care vor fi trimise peste tot in lume, trebuie sa fie operationale
in toamna.
In prima faza, Germania va pune la dispozitia NATO un numar de 1.200 de
militari si, pana in 2005, participarea germana va fi de peste 5.000 de
soldati.
Armata germana este extrem de activa in cadrul misiunilor internationale
de mentinere a pacii, mai ales in cadrul Fortei Internationale de Asistenta
pentru Securitate (ISAF) din Afganistan, precum si in Balcani.
Sursa: TVR