Pat Cox preferã un acord european cu SUA
Într-o stire publicatã pe site-ul Televiziunii Nationale, www.tvr.ro, se aratã cã:
"Presedintele Parlamentului European, Pat Cox, a declarat ca scrisoarea pe care o va trimite Parlamentului Romaniei, referitoare la Curtea Penala Internationala, va sublinia necesitatea consultarilor cu Uniunea Europeana, respectind in acelasi timp suveranitatea si alegerile autoritatilor romane. Cox a explicat, dupa o discutie cu ministrul roman al Integrarii Europene, Hildegard Puwak, ca scrisoarea va reaminti atasamentul profund al Parlamentului European pentru CPI. "Am aprecia un anumit grad de coordonare", a afirmat Pat Cox, subliniind preferinta puternica pentru un acord european cu Statele Unite in privinta statutului CPI si nu pentru acorduri bilaterale. La rindul sau, Hildegard Puwak i-a transmis lui Pat Cox angajamentul Romaniei de a se consulta cu Uniunea Europeana si de a astepta o pozitie comuna a UE in privinta CPI. Ea a adaugat ca Romania va face "o noua evaluare a situatiei", dupa adoptarea unei pozitii comune a UE privind CPI, pentru a ajunge la o pozitie de coerenta cu Uniunea Europeana.
Comisarul european pentru Extindere, Guenter Verheugen, a declarat, marti, in fata Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European, ca semnarea acordului bilateral cu Statele Unite va fi reflectata in raportul privind progresele Romaniei in pregatirea pentru aderarea la UE, care va fi publicat in data de 16 septembrie. Puwak a declarat, la Bruxelles, ca este normal ca acest fapt sa fie reflectat in raport, din moment ce raportul reprezinta o fotografie a evenimentelor din Romania din ultimele 12 luni. Romania si SUA au semnat, in data de 1 august, acordul privind predarea persoanelor catre CPI, prin care autoritatile romane accepta ca cetatenii americani aflati in situatiile prevazute de Statutul de la Roma al CPI sa nu fie supusi jurisdictiei acestei institutii, fara consimtamintul SUA, tara care nu este parte la acest document. Acordul urmeaza sa fie ratificat de Parlament."