Constitutie pentru Europa

 

Îndragostit, dupa propriile spuse, de Constitutii, Robert Badinter s-a asezat la masa de lucru pentru a redacta un proiect de Constitutie europeana care va fi publicat la începutul lunii octombrie („Une Constitution europeénne, Fayard, 180 p.).

Senator socialist, fost presedinte al Consiliului constitutional, în prezent nefiind decât membru supleant al Înaltei Adunari, la Conventia europeana cu privire la viitorul Europei, prezidata de Valéry Giscard d’Estaing, Robert Badinter îsi aduce contributia la activitatile acestei Adunari a reprezentantilor statelor membre ale Uniunii Europene, a Parlamentelor nationale, a Parlamentului european si a Comisiei.

Acesta nu este primul proiect de Constitutie europeana. Desi au existat si altele înainte de cel propus de Robert Badinter, exercitiul consta, însa, în a trasa cadrul unei legi fundamentale, pe care fostul presedinte al Comisiei europene, Jacques Delors, îl numea „un obiect institutional neindentificat” si în concilierea a trei calitati care, în prezent, nu sunt caracteristice principalelor institutii europene: democratie, eficacitate, transparenta.

În proiectul sau de Constitutie, Robert Badinter demonstreaza faptul ca „aceasta ecuatie cu mai multe necunoscute poate fi, totusi, rezolvata”. Solutia pe care el o propune nu face trimitere la parerea ideologica preconceputa care opune federalistii si suveranistii, integrationistii si euroscepticii sau, chiar, partizanii metodei comunitare împotriva celor care sustin cooperarea interguvernamentala. El propune o solutie mult mai simpla, dar care acopera, totusi, întreaga problema: Uniunea europeana dezvaluie doua suveranitati, cea a statelor membre si cea a poporului european. Arhitectura constitutionala trebuie sa reflecte un echilibru între cele doua forme de legitimitate, fara a privilegia pe una sau pe cealalta.

Proiectul lui Badinter face tabula rasa doua dispozitii care contribuie la opacitatea actuala a institutiilor comunitare: co-decizia între Consiliul european si Parlament, pe de o parte, si constructia pe pilieri (Piata unica, politica externa si de securitate comuna, justitie si afaceri interne), pe de alta parte. Pentru moment, el nu propune o veritabila Federatie. Statele care compun Uniunea ramân state suverane – „Competenta dreptului comun apartine statelor membre”, precizeaza textul, dar functiile executive si legislative sunt separate, în mod clar.

Potrivit proiectului de Constitutie al lui Robert Badinter, lânga executiv, se regasesc nu mai putin de patru institutii. Astfel, alaturi de Consiliul european al sefilor de stat si de guvern si de Comisie, apare un presedinte al Uniunii, propus spre alegere Parlamentului de catre Consiliu. Acesta este un presedinte care se aseamana presedintelui celei de a IV-a Republici sau, mai bine, presedintelui german. El nu este ales prin sufragiu universal, dupa cum au propus unii, caci, precizeaza Robert Badinter, „alegerea directa de catre milioane de Europeni de nationalitate si graiuri diferite nu pare a fi solutia cea mai buna pentru starea actuala a Europei”.

Veritabilul sef al executivului este, în proiectul lui Badinter, primul ministru al Uniunii, desemnat de catre Consiliul european si investit de catre Parlament. El prezideaza un Consiliu de ministri care „se trage” din actualul Consiliu al afacerilor generale, modificat, însa, sub aspectul (ministri abilitati sa actioneze în numele guvernului si care locuiesc în permanenta la Bruxelles) si functia sa.

Consiliul este guvernul Uniunii care pune în aplicare orientarile date de catre Consiliul european si supune legile spre aprobare Parlamentului. Comisia, prezidata de catre primul ministru, devine un organ administrativ.

Alaturi de puterea legislativa, Parlamentul îsi va extinde atributiile. El este completat de catre un comitet al Parlamentelor nationale, compus din patru parlamentari din fiecare stat. Dotat cu o functie consultativa, el vegheaza la respectarea departajarii competentelor între Uniune si statele membre, care pot fi controlate de catre Curtea de justitie.

Astfel, dubla legitimitate este prezenta în cadrul întâlnirilor: statele sunt direct reprezentate la nivelul guvernului, administratia este comunitara, prin intermediul Comisiei, însa, totusi, este plasata sub directia primului ministru.

În ceea ce priveste suveranitatea populara, ea se exprima în cadrul Parlamentului, dar prin intermediul Consiliului Parlamentelor nationale, care exprima legitimitatea democratica la nivelul statelor membre.

 

Traducere si adaptare de Asistent universitar Roxana Popescu, dupa Daniel Vernet, articol aparut în editia de azi a ziarului „Le Monde”.