PRIMA PAGINA

Nou schimb de acuzatii Prodi-Berlusconi

 

Presedintele Comisiei Europene, Romano Prodi, l-a acuzat luni pe premierul italian, Silvio Berlusconi ca duce o campanie "extrem de violenta" impotriva sa. "O campanie politica extrem de violenta este dusa de luni de zile impotriva mea in Italia", a afirmat el intr-o declaratie data luni publicitatii si dezbatuta ieri de presa italiana. "Campania, desfasurata prin media scrise si audiovizuale este atat de virulenta si de ampla incat pune sub semnul intrebarii problema libertatii si pluralitatii informatiilor si a legaturilor dintre media si politica" din Italia, a subliniat el. Majoritatea analistilor estimeaza ca, dupa ce-si va incheia in 2004 mandatul la Comisia Europeana, Prodi va reveni in Italia pentru a conduce o coalitie de centru-stanga la viitoarele alegeri care sa se constituie in contrapondere la coalitia de dreapta a lui Berlusconi. In ultimele saptamani, Prodi a fost acuzat de implicare in procesul de privatizare a companiei sarbe de telecomunicatii Telekom de catre Telecom Italia din 1997, pe vremea cand era premier. Guvernul Berlusconi a demarat o ancheta a afacerii, dupa ce Prodi a fost invinovatit ca impreuna cu alti doi oficiali guvernamentali ar fi primit foloase necuvenite de peste 200 de milioane de euro.

 

Sursa: Ziua