Nu are sens ca NATO si UE sa fie rivale
Intr-un discurs rostit in fata corpului diplomatic al Frantei, presedintele Jacques Chirac a evitat sa critice politica Statelor Unite ale Americii. Totodata, el a propus adoptarea unei carte transatlantice, care sa reglementeze relatiile UE cu SUA, pornind de la principiul recunoasterii Europei ca pol de putere in lume. Chirac si-a reiterat pozitia ca inspectorii Natiunilor Unite pentru dezarmare sa ramana "cea mai eficienta si legitima cale" pentru a cerceta raspandirea armelor de distrugere in masa. Presedintele Frantei a subliniat ca nu trebuie erodata alianta transatlantica prin dezbateri de genul "a merge sau nu la razboi".
"Parteneriatul dintre Europa si Statele Unite, principalul nostru aliat, constituie un element fundamental pentru pastrarea securitatii mondiale", a spus Chirac. "Transformarea in rivali a UE si a NATO nu are sens", a precizat presedintele francez. De asemenea, Chirac a spus ca SUA trebuie sa grabeasca transferul politic al puterii catre poporul irakian, sub mandat ONU.
"In fata riscului declansarii haosului, o abordare a problemelor din punct de vedere al securitatii este necesara, dar insuficienta", a spus Chirac.
Sursa: Gardianul