Piata valutara
Piata valutara romaneasca a fost destul de
stabila pe parcursul saptamanii trecute, chiar daca ea a debutat furtunos
pe plan international.
Declaratia comuna rezultata in urma intalnirii G7, care s-a desfasurat in
Dubai, unde s-a cerut o noua politica in ceea ce priveste cursurile de schimb,
a declansat o scadere de proportii a dolarului, in special fata de yen si
euro.
Stabilitatea de la noi s-a datorat cresterii ofertei de devize, aceasta
fiind perioada in care exportatorii platesc obligatiile bugetare si cele
salariale.
In aceste conditii, euro nu depasit maximul istoric al acestui an, miercuri
cursul mediu fiind stabilit la 38.323 de lei. Pana la sfarsitul saptamanii
euro a coborat la 38.260 de lei, deprecierea leului fata de finele lui 2002
fiind de aproape 10%.
Singurul "beneficiar" al aprecierii euro a fost dolarul, care
a inregistrat saptamana trecuta o scadere de 435 de lei, vineri BNR anuntand
un curs mediu de 33.352 de lei.
Evolutia apreciativa a monedei europene de pe parcursul saptamanii trecute,
care se asteapta sa continue si in perioada imediat urmatoare, pana la 1,16
dolari, se datoreaza in primul rand cresterii yenului.
Declaratiile facute de oficialii japonezi privind renuntarea la interventiile
in pietele financiare (in primele opt luni ale acestui an autoritatile nipone
au cumparat peste 70 de miliarde de dolari), au facut ca martea trecuta
dolarul sa scada pana la 110,97 yeni, cel mai redus nivel din decembrie
2000 incoace. Dar, atentie, noul ministru de finante nipon, Sadakazu Tanigaki,
a declarat la jumatatea saptamanii trecute ca sunt posibile oricand noi
interventii care sa sprijine exporturile nipone.
Primele semne de redresare ale monedei unice au aparut inca din 19 septembrie,
inainte de deschiderea conferintei G7, ea urcand de la 1,1241, dimineata
in Europa, la 1,1374 dolari, in America. Inceputul saptamanii trecute a
adus cu sine o noua apreciere a euro, care a urcat marti la 1,1526 de dolari.
Spargerea barieriei de 1,1390 dolari a dus la schimbarea pozitiilor marilor
fonduri de investitii care din vanzatori de euro au devenit cumparatori
de moneda unica, joia trecuta euro atingand pe piata americana un maxim
de 1,1534 dolari. In prima parte a zilei de vineri, euro a cedat usor in
fata dolarului, in urma anuntului privind cresterea PIB al SUA, in trimestrul
al doilea, care a fost stabilita la 3,3%.
Scaderea indicilor bursieri americani a mentinut insa euro peste paritatea
de 1,1450 de dolari. La stabilitatea paritatii euro/dolar a contribuit si
scaderea indicelui de incredere a consumatorilor din SUA, care este stabilit
de catre Universitatea din Michigan, care a coborat de la 89,3 puncte, in
august la 87,7 puncte in septembrie.
In aceasta situatie, unii analisti recomandau vinerea trecuta mentinerea
ordinelor de vanzare pentru dolar, ceea ce inseamna ca pe parcursul acestei
saptamani nu vom asista la o scadere a cursului mediu a monedei unice.
Sursa: Curierul National