Reuniune a ministrilor de externe ai UE
O reuniune de doua zile a ministrilor de externe
din statele membre ale Uniunii Europene, in cadrul careia se vor dezbate
chestiuni de prim interes pentru politica Uniunii, se deschide vineri in
statiunea italiana Riva del Garda (nord), informeaza joi Associated Press
si Reuters.
In prima zi a reuniunii vor fi abordate aspecte privind constitutia Uniunii
Europene, dupa ce un prim proiect al acesteia, elaborat de Conventia privind
viitorul Europei (prezidata de Valery Giscard d'Estaing), a fost criticat
de un grup de 15 state mai mici, membre sau viitoare membre ale UE, care
au sustinut ca proiectul finalizat in iulie favorizeaza natiunile mai mari.
"Ministrii nu vor intra in detalii in aceasta faza, negocierile nu
vor incepe la Riva del Garda. Dar nimeni nu va dori sa rateze ocazia de
a-si reitera pozitia", a declarat agentiei Reuters un diplomat european.
Oficiali citati de AP au declarat ca sambata, in cea de-a doua zi a intalnirii,
cei 15 vor discuta despre contributia europeana la reconstructia Irakului,
precum si despre o posibila crestere a rolului Natiunilor Unite in Irak.
Un alt aspect se va referi la posibila adaugare pe lista neagra a Uniunii
referitoare la terorism si a altor grupari din cadrul organizatiei militante
palestiniene Hamas, pe langa aripa militara a acesteia, Ezzedine al Qassam,
a anuntat ministrul de externe italian, presedintele reuniunii de la Riva,
Franco Frattini.
Activistii antiglobalizare au anuntat ca intentioneaza sa-i intampine pe
cei 15 ministri europeni cu miscari de protest la care este de asteptat
ca vor participa circa 20.000 de demonstranti.
Sursa: TVR