PRIMA PAGINA
s

Tinerii functionari vor fi scoliti în universitãti europene

 

Peste o sutã de tineri functionari români vor fi pregãtiti în universitãti europene, primii zece urmând sã plece la cursuri la începutul lunii octombrie. Proiectul de instruire a tinerilor în probleme de administratie este finantat de Uniunea Europeanã, cu patru milioane de euro si este coordonat de o echipã din Marea Britanie, în parteneriat cu Franta, Spania, Germania si Italia, precum si cu Institutul European de Administratie Publicã de la Massy. El este destinat tinerilor absolventi în administratie, precum si functionarilor debutanti. Dintre cei peste 18.000 de tineri înscrisi în acest program de instruire, peste o sutã au fost selectionati. Acestia vor fi pregãtiti în state din Uniunea Europeanã, în probleme de management, integrare europeanã si administratie publicã. Dupã absolvire, vor încheia un contract cu Institutul National de Administratie si vor lucra în administratia publicã centralã si din tarã. Una dintre conditiile acestui stagiu de instruire este ca dupã absolvire tinerii sã lucreze în administratie cel putin cinci ani.

 

Sursa: Azi